Politică

PSD Cluj: „Amnezia PDL Cluj este îngrijorătoare. Cota unică NU va crește!

Social democraţii clujeni „constată cu regret amnezia liderilor PDL Cluj“, care continuă să anunțe fără vreo urmă de logică creșterea cotei unice.

„Nimeni din PSD nu a propus creșterea cotei unice! Dimpotrivă, cota unică, conform programului de guvernare ar trebui să fie scăzută pentru categoriile de persoane care au venituri mai mici. Le sugerăm liderilor PDL Cluj să se preocupe de problemele municipiului Cluj-Napoca, abandonat de Emil Boc și îi rugăm să nu mai recurgă la dezinformări inutile”, a declarat Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

Acesta mai susţine că PSD Cluj este solidar cu politicile guvernului Ponta și sprijină creșterile salariale și de pensii din 2014.


„Bugetul de stat pentru anul 2014 va aduce creșteri de salarii și pensii. Toate pensiile vor fi crescute cu 3,75%, fiind vorba de mărirea punctului de pensie în urma indexării cu rata inflației. În ceea ce privește salariile bugetarilor, vor fi majorate veniturile mai mici”, a mai spus Lăpușan.

Aceste decizii de creșteri ale veniturilor vin după ce guvernul Ponta a reîntregit deja salariile bugetarilor, a crescut pensiile la începutul acestui an, după tăierile guvernului Boc și a crescut salariul minim cu circa 15 procente, mai arată liderul PSD Cluj.

abonare newsletter