Politică

Lăzăroiu: Antonescu nu va fi candidat al USL sau PNL în 2014 la Preşedinţie

Crin Antonescu nu va fi candidatul USL şi nici măcar al PNL la Preşedinţie, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu fiind "mai capabil" să atragă într-un eventual tur doi electoratul lui Traian Băsescu, afirmă, la RFI, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu

Lăzăroiu reia teza potrivit căreia preşedintele PNL nu va candida la prezidenţiale: "Nu cred că Antonescu va fi nici măcar candidatul, nu al USL, nici al PNL, pentru că e foarte clar că PSD şi PNL vor merge cu doi candidaţi, dar eu nu cred că va fi nici candidatul PNL domnul Antonescu şi dintr-un motiv relativ simplu: mergând pe cont propriu PNL, calculele lor vor fi oarecum asemănătoare cu cele ale dreptei unite, adică «băgăm candidatul în turul doi, sperăm să luăm restul de electorat care nu a votat cu noi şi câştigăm». Or, restul de electorat, în mare parte va fi electoratul lui Traian Băsescu. Orice om raţional din PNL îşi dă seama că Crin Antonescu nu poate să atragă electoratul lui Traian Băsescu, oricât de mult s-ar strădui, pentru că el a preferat în ultimii ani această conflictualitate, care a trecut de multe ori dincolo de limitele opoziţiei. Deci cred că are un electorat ostil, pe care nu-l poate lua în al doilea tur", scrie Mediafax.

Consilierul prezidenţial crede că "dacă PNL va propulsa în turul doi candidatul, cele mai mici şanse să câştige le va avea Crin Antonescu".


"Pe aceeaşi raţionalitate, probabil că un alt candidat, de pildă Tăriceanu, sigur, eu vorbesc de calculele lor, eu nu spun cum aş calcula eu, dar pe calculele lor, probabil că Tăriceanu ar fi mai capabil decât Antonescu să atragă acest electorat", adaugă Lăzăroiu, citat de RFI.

Potrivit acestuia, PSD nu va accepta niciodată să voteze un candidat care nu este al PSD.


"PSD nu a mai avut preşedintele ţării din 2004, deci de vreo zece ani. De ce ar vota cu un Antonescu, care altfel s-a dovedit destul de imprevizibil? Or ei nu au nevoie de aşa ceva. Aici deja sunt pariuri, dacă vreţi, dar nu cred că va fi o surpriză pentru cineva momentul în care PSD îşi va anunţa public intenţia de a propune un candidat din partid".

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, duminică seară, la B1TV, dacă va fi preşedinte al României în 2014, el răspunzând: "Nu am de unde să ştiu, dar viaţa mea nu depine de asta".


De asemenea, liberalul a mai spus că nu doreşte să devină un preşedinte al "maşinăriei politice".

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter