Politică

Ponta: Băsescu nu a denunţat Pactul deoarece i-a murit curajul. Este ca şi cucul care iese la 18.30

Preşedintele Traian Băsescu nu a mai denunţat Pactul de colaborare instituţională deoarece nu mai este aşa curajos ca înainte, fiind doar ca un "cuc" care iese la ora 18.30 pentru a face scandal, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că şeful statului l-a girat doar "în sensul regnului animal".

"I-a murit curajul, a zis ceva dimineaţa şi până seara...nu mai e nici preşedintele curajos, cum era pe vremuri, acum zice ceva la televizor şi după aia gata, pleacă acasă", a spus Ponta, solicitat de jurnalişti să comenteze faptul că preşedintele nu a mai denunţat Pactul, aşa cum a anunţat iniţial, deoarece prevederile documentului ar face parte din Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

Ponta a adăugat că nu i s-a părut să fi fost "girat" de către preşedinte anul trecut, înainte de alegeri.

"Doar în sensul regnului animal mă gira. M-a girat pe mine vreodată Băsescu cu ceva ? Doamne fereşte, cred că ar fi un lucru foarte grav (...) Mi-aş dori ca român în primul rând, nu doar ca prim-ministru, să avem un preşedinte serios şi responsabil. Nu avem asa ceva, e - cum zicea un jurnalist ? - e ca şi cucul care iese la 18.30 şi zice ceva, face un scandal, de fiecare dată pe altă temă", a adăugat Ponta.

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta şi se va pronunţa în cursul după-amiezii, menţionând că cel mai important punct, independenţa justiţiei, "s-a prăbuşit ieri" şi acest lucru îl face să se îndrepte spre denunţarea acestui pact.

Tot atunci, preşedintele a declarat că nu îl mai "girează" pe premierul Victor Ponta, pentru că "a încălcat grav" pactul de coabitare şi "s-a băgat cu bocancii în justiţie".

Luni, preşedintele a declarat că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugând că a decis declanşarea, marţi, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter