Politică

Daniel Buda: „Victor Ponta, în cârdășie cu nemerniciile băncilor!“

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, îi solicită premierului Victor Ponta demisia de îndată pentru că acesta „a demonstrat încă o dată că nu înțelege nici fenomenul juridic, pe lângă cel economic“.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda Liderul PDL Cluj, Daniel Buda

„Premierul Victoraș a pregătit o nouă ordonanță de urgență care amână iarăși intrarea în vigoare a prevederilor cu privire la denunțarea de către clienți a clauzelor abuzive, impuse de bănci. După ce Guvernul condus de Emil Boc a făcut eforturi susținute, clarificând în mod corect și rezonabil relațiile dintre cetățeni și instituțiile statului prin reducerea taxelor și a impozitelor abuzive dar și prin eliminarea clauzelor abuzive instituite de bănci, astăzi asistăm la un regres a tot ceea ce ar fi putut însemna evoluția și modernizarea României“, spune Daniel Buda.

Liderul PDL Cluj mai subliniază că datorită lipsei unui plan economic strategic și coerent, și îngenuncheat fiind de unii partenerii internaționali față de care se comportă „ca un vasal“, Victor Ponta, mai dă o palmă cetățeanului de rând în relația cu băncile. „Astfel, prin amânarea intrării în vigoare a prevederilor care oferă posibilitatea denunțării clauzelor abuzive impuse de bănci precum și prin stabilirea ca aceste clauze să se judece direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, se încalcă prevederile din Carta Fundamentală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul cetățeanului la un proces echitabil. Niciun abuz sau nicio clauză abuzivă a vreunei instituții nu poate să genereze o stare de drept. Domnule Ponta, dumneavoastră fiind jurist, înțelegeți acest lucru? Se pare că nu și din păcate, nu este singurul lucru pe care nu îl înțelegeți din poziția pe care o aveți. Demisia dumneavoastră este singura soluție în acest moment“, mai spune Daniel Buda.  


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter