Politică

Bernd Fabritius, primul sas din Transilvania ales în Bundestag

Bernd Fabritius, născut la Sibiu, a devenit primul român ales în Bundestag, postură din care speră că va putea ajuta şi România, care are nevoie de o prezentare "realistă şi credibilă" pentru a-şi îmbunătăţi imaginea.

Bernd Fabritius, primul sas din Transilvania ales în Bundestag Bernd Fabritius, primul sas din Transilvania ales în Bundestag

Plecat din România în 1985, Bernd Fabritius (48 de ani) îşi propune să fie "glasul" din Bundestag al saşilor, dar şi al românilor aflaţi în Germania. "Mi-am propus să apăr interesele conaţionalilor care m-au ales, dar şi ale diasporei române, mai ales că mi-am păstrat şi cetăţenia română", a precizat Fabritius.

Sasul originar din Agnita, judeţul Sibiu, a candidat la München, pe listele Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliaţii bavarezi ai cancelarului Angela Merkel. De altfel, în zona oraşului München trăiesc cele mai multe persoane originare din România: 25.000 de saşi transilvăneni şi 25.000 de români.


Bernd Fabritius a povestit pentru Mediafax că a plecat din România împreună cu părinţii, după ce au aşteptat 16 ani acordul autorităţilor comuniste.

După ce a studiat dreptul la Universitatea Ludwig-Maximillian şi ştiinţe politice la Institutul de Ştiinţe Politice, ambele din München, Bernd Fabritius s-a implicat foarte activ în viaţa comunităţii saşilor din Germania. Din 1998 a deţinut diverse funcţii de conducere atât în cadrul asociaţiilor săseşti, cât şi în cadrul administraţiei locale. În prezent este preşedintele Asociaţiei saşilor transilvăneni din Germania.


A păstrat însă legătura şi cu ţara natală, chiar dacă în România mai are doar două verişoare, care trăiesc în Agnita. "Vin foarte des în România, să-mi vizitez prietenii, cei mai mulţi fiind din Sibiu, oraşul în care am copilărit", a declarat Fabritius. Totodată, Fabritius este profesor asociat la Universitatea "Lucian Blaga" şi la Universitatea Româno-Germană din Sibiu. Recunoaşte, însă, că în ultimul timp nu a mai putut ajunge aici să predea, fiind implicat în campania electorală pentru alegerile generale din Germania, care au avut loc duminică.

Alegerea sa în Bundestag nu a trecut neobservată printre prietenii din România. "De dimineaţă îmi tot sună telefonul. Toţi mă caută să mă felicite. Unul dintre primii români cu care am vorbit a fost ambasadorul României la Berlin, Lazăr Comănescu. Am fost sunat şi de consulul de la Müchen, precum şi de Ovidiu Ganţ, reprezentantul minorităţii germane în cadrul Parlamentului", a spus Fabritius.
Bernd Fabritius consideră că este în interesul etnicilor germani să arate România într-o lumină realistă. "Nu trebuie să ascundem problemele, dar nici nu e cazul să prezentăm totul în negru. Cred că în momentul de faţă România are nevoie de o prezentare realistă şi credibilă pentru a-şi îmbunătăţi imaginea", apreciază primul român din Bundestag.


 

Etichete: sibiu
Ultimele Stiri
abonare newsletter