Politică

Alegerile pentru şefia PNL Cluj, anulate de la Bucureşti

Alegerile din filiala PNL Cluj, programate pe 14 septembrie, au fost amânate pe termen nedeterminat, printr-o decizie a conducerii centrale a PNL.

Crin Antonescu, preşedintele PNL a pus capăt luptei pentru conducerea PNL Cluj care se dădea între Horea Uioreanu şi Mihai Szeplekan. Conducerea centrală a PNL a anulat alegerile pentru şefia filialei clujene a partidului din cauza unor nereguli în pregătirea scrutinului de sâmbătă, 14 septembrie. Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară a declarat, miercuri, că alegerile vor avea loc, cel mai probabil, anul viitor. „S-a amânat din cauză că regulamentul de aplicare a statutului prevede obligativitatea organizării adunărilor generale pentru desemnarea delegaţilor în toate oraşele şi municipiile. Se pot amâna mai mult timp alegerile, cu atât mai mult cu cât acest birou care e acum în funcţie are mandat până în iunie 2014”, a declarat Marius Nicoară, citat de Agerpres.

Nicoară se aşteaptă la demisii

Preşedintele PNL Cluj a mai spus că Biroul municipal al partidului ar trebui să îşi dea demisia pentru că l-a dezinformat pe Horea Uioreanu. „Eu consider că Biroul municipal ar trebui să-şi dea demisia de onoare pentru că l-a dezinformat pe Horea Uioreanu asupra raportului de forţe şi Biroul municipal a fost cel care l-a sfătuit pe Horea Uioreanu şi i-a cerut să pună aceste alegeri pentru ziua de joi. Din punctul meu de vedere, Horea Uioreanu nu are nicio vină, decât vina de a fi ascultat de cei din Biroul Municipal. Domnul Uioreanu a fost dezinformat de două ori de către partenerii din Biroul Municipal, odată legat de raportul de forţe din sală, care era clar favorabil lui Szeplekan, şi apoi faptul că Biroul Municipal, în frunte cu preşedintele Petran, i-au cerut lui Uioreanu să reconvoace adunarea pentru joi”, a explicat Marius Nicoară.


Szeplekan îl acuză pe Uioreanu de “acţiuni imorale”

Mihai Szeplekan, contracandidatul lui Horea Uioreanu nu crede că acesta din urmă a fost dezinformat de Biroul municipal ci a fost vorba de o decizie “imorală” atunci când a anulat adunarea de sâmbătă şi planificarea ei pentru joi, 12 septembrie. “Anularea acelei şedinţe a fost o decizie statutară, dar imorală deoarece Horea Uioreanu a încercat să pună vina pe organizaţia municipală şi pe secretarul general pentru acest lucru, dar nu este adevărat deoarece cel mai mare grad, adică domnul Uioreanu, este cel care conduce şedinţa. El putea să convace şedinţa chiar şi la 10 minute de la anulare, dar nu s-a întâmplat acest lucru”, a afirmat Mihai Szeplekan. El a adăugat că Horea Uioreanu a luat acea decizie sâmbătă pentru a nu se face de ruşine că va pierde alegerile. Szeplekan a precizat că majoritatea celor prezenţi la conferinţa municipală de sâmbătă erau susţinătorii lui.

abonare newsletter