Politică

Liberalii clujeni se bucură de numirea unui ministru „din vecinătate“ la Transporturi

Liberalii de la Cluj nu sunt deloc deranjaţi de faptul că Ovidiu Silaghi, nominalizat de PNL pentru a prelua Ministerul Transporturilor, a făcut obiectul unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritae (ANI).

Numirea unui înlocuitor al lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor a generat o serie de discuţii în rândul liberalilor. Unii dintre aceştia s-au revoltat că liderul PNL, Crin Antonescu, nu le ia în considerare propunerile la şefia Ministerului Transporturilor, acuzându-l că periclitează poziţia partidului la guvernare. În ciuda reacţiilor de la centru, dar şi a celor venite din partea Opoziţiei, liberalii clujeni consideră că numirea unui ministru ardelean este binevenită, cu atât mai mult cu cât Clujul nu este reprezentat în guvern.

Uioreanu: „Lucrurile au fost bine cântărite“


Astfel, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, susţine că alegerea lui Silaghi este una „foarte bună“,pentru că acesta are experienţă. În plus, spune Uioreanu, Silaghi este ardelean.

„A fost un vot în Biroul Permanent, au fost într-adevăr cinci sau şase voturi împotrivă. Din punctul nostru de vedere, al celor de la Cluj, acesta are întreaga susţinere. În plus, este şi ardelean. Problemele pe care le-a avut au fost deja încheiate, rezolvate, sunt convins că a fost o alegere bună, cei au au decis această numire au luat în calcul toate variantele, au cântărit lucrurile“, a declarat Horea Uioreanu. 


Mihai Szelplekan: „E bine că avem un ministru din vecinătate“

De aceeaşi părere este şi consilierul judeţean PNL, Mihai Szeplekan, care spune el, dacă de la Cuj nu avem niciun reprezentant în guvern, e bine că vom avea unul „din vecinătate“, mai exact de la Satu Mare. „Salut această numire pentru că domnul Silaghi a mai condus acest minister, deci are experienţă şi este şi ardelean. Sunt solidar cu Relu Fenechiu, dar de această problemă se ocupă Justiţia, după cum de problemea privind incompatibilitatea se ocupă ANI. Dar aşa cum am mai spus, Clujul nu are niciun ministru, ne bucurăm acum de un ministru din vecinătate“, a spus şi Szeplekan.


Ioan Petran: „Silaghi trebuie să fie realist şi conştient“

Ceva mai atent este preşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, care susţine că partidul nu este o şcoală, iar Silaghi trebuie să fie realist şi conştient. „Domnul Silaghi are experienţă în acest domeniu. Tot ce contează este acea chestiune cu ANI, să nu aibă probleme, dar dacă domnul Silaghi se simte curat…Trebuie să fie conştient şi realist, să îşi asume răspunderea pentru ceea ce face, pentru că partidul nu este o şcoală…este răspunderea sa“, a comentat şi Petran.


Democrat liberalii au acuzat lipsa de credibilitate

Vă reamintim, democrat liberalii clujeni s-au declarat nemulţumiţi de faptul că Ovidiu Silaghi, nominalizat de PNL pentru Ministerul Transporturilor, a făcut obiectul unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi au cerut USL să numescă în funcţiile ministeriale oameni care să nu afecteze imaginea României, şi aşa dezastruoasă după lovitura dată statului de drept în vara anului 2012.


Şeful statului se gândeşte până la sfârşitul săptămânii dacă acceptă această numire la Transporturi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter