Politică

Adjunctul secretarului de stat al SUA: Ştiu că unii în România se gândesc la un nou referendum pentru înlăturarea preşedintelui

<p /><strong /><span style="margin: 0px; padding: 0px; position: static; cursor: auto; color: #333333; text-decoration: none; border: medium none;" /> <img src="documente/stories/2012/10_octombrie/philip-gordon-afp.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că este la curent cu intenţiile unor politicieni de a organiza un nou  referendum pentru a-l înlătura pe preşedintele Traian Băsescu, însă trebuie respectate procedurile constituţionale, informează Mediafax.

"În mod clar, continuăm să urmărim România foarte strâns. Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe preşedinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituţionale. Dacă preşedintele este nepopular, iar mandatul său nu reflectă voinţa populară, atunci alegerile libere şi corecte sunt modul în care trebuie adresată aceasta. Şi dacă acesta este modul prin care România va merge mai departe, cred că credibilitatea sa ca o democraţie puternică şi partener al SUA va continua să crească", a afirmat oficialul SUA.


Declaraţia sa a fost făcută într-un briefing de presă la sfârşitul săptămânii trecute, răspunzând unei întrebări a unui jurnalist român despre ce ar trebui să facă România în viitor pentru a-şi recâştiga încrederea şi dacă Washingtonul mai este îngrijorat cu privire la situaţia din România.

De asemenea, el a arătat că aceste evoluţii pot fi interpretate ca indicând că în România este o democraţie matură, ceea ce reprezintă un "lucru foarte pozitiv".


"Şi în acest sens, cred că este probabil corect să afirm că România a câştigat credibilitate în ochii Statelor Unite, cred că şi în ochii partenerilor europeni, prin respectarea statului de drept, chiar şi atunci când aceasta contravenea intereselor pe termen scurt ale celor care deţineau puterea în acea perioadă tranzitorie. Cred că acesta este un semn al unei democraţii mature şi cred că este un lucru foarte pozitiv", a afirmat Gordon.

Oficialul Departamentului de Stat declara şi în urmă cu o săptămână că Administraţia SUA este mulţumită de faptul că Guvernul de la Bucureşti îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale.


"În România, ne-am exprimat îngrijorările privind ameninţările la adresa instituţiilor democratice şi independenţa sistemului judiciar. Am fost în mod particular cu privire la modul de desfăşurare a referendumului de demitere a preşedintelui (Traian Băsescu - n.r.), deoarece Guvernul a părut că schimbă regulile în timpul procesului şi erau acuzaţii credibile de fraudă la vot şi încercări de constrângere a Curţii Constituţionale. Suntem mulţumiţi să vedem că Guvernul îşi menţine angajamentul de a respecta deciziile Curţii Constituţionale. Avem speranţa că România va depăşi această criză cu un angajament reînnoit pentru menţinerea puterii şi independenţei instituţiilor sale democratice", a afirmat Gordon, într-un discurs rostit la un forum despre Europa Centrală desfăşurat la Washington DC.

Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, a făcut în 13 august o vizită la Bucureşti, "pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului". El a avut întâlniri cu Traian Băsescu, suspendat din funcţie la acea vreme, cu preşedintele interimar de atunci, Crin Antonescu, cu premierul Victor Ponta, dar şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.


La finalul vizitei, Philip Gordon a declarat că SUA susţin cele 11 puncte redactate de CE la adresa autorităţilor de la Bucureşti, precizând că a auzit "ceea ce trebuia" de la oficialii români cu care a discutat, rămânând de văzut dacă aceştia vor respecta ce au spus.

"Am venit şi pentru a exprima aceste preocupări. Au existat, aşa cum se ştie, acuzaţii credibile de vot ilegal masiv la referendum, au fost demersuri de schimbare a listelor cu votanţi, care ar schimba cvorumul de vot şi, se pare, încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale privind validarea referendumului. Toate aceste acuzaţii au ridicat semne de întrebare privind legitimitatea oricărui rezultat care este aşteptat", a spus Philip Gordon.

Ultimele Stiri
abonare newsletter