Politică

Tot mai aproape de parlamentare

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/19/04-alegeri ds 05.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Partidele politice îşi împart colegiile şi îşi stabilesc candidaţii pentru alegerile din decembrie.</strong>

Preşedintele PDL,Vasile Blaga, a precizat marţi, că săptămâna viitoare, cel mai probabil, discuţiile în cadrul Alianţei România Dreaptă privind candidaţii la parlamentare vor fi finalizate.
Liderul PDL a mai anunţat că a cerut organizaţiilor judeţene să prezinte în cursul acestei săptămâni listele cu candidaţii democrat-liberali.
„Săptămâna viitoare vom încheia aceste discuţii. Am cerut organizaţiilor ca în cursul acestei săptămâni să avem candidaţii noştri pe toate colegiile pentru a vedea unde vor avea şi dânşii (ceilalţi parteneri din cadrul ARD -n.r.), iar proporţia o dau analizele sociologice“, a precizat, ieri, Vasile Blaga. În ceea ce priveşte judeţul Cluj, Liderul PDL Cluj, Daniel Buda a precizat, pentru Monitorul de Cluj, că există discuţii, dar că trebuie totodată, să existe o decizie, de la Bucureşti în privinţa distribuirii colegiilor.
Vă reamintim că, potrivit Gândul, Adrian Papahagi, venit în PDL pe filiera Fundaţiei Creştin Democrate, va alege să se bată pentru un post de deputat la Cluj, în colegiul care acoperă cartierul Mănăştur, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, îşi va încerca, la rândul său, norocul într-un colegiu din judeţ. Vasile Blaga (PDL), Mihai Răzvan Ungureanu (Forţa Civică) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) au semnat, duminică, protocolul Alianţei România Dreaptă.
Cei trei lideri de partide şi-au exprimat atunci convingerea că noua alianţă nu va avea probleme în a stabili candidaţii pe listele comune pentru alegerile parlamentare.

USL Cluj a împărţit deja colegiile

În ceea ce priveşte USL Cluj, colegiile au fost deja împărţite, însă candidaturile nu sunt toate, „bătute în cuie“. Conform negocierilor, PSD va primi şase colegii, iar Alianţa de Centru (ACD), formată din Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Conservator (PC) opt. Potrivit liderului PNL Cluj, Marius Nicoară, din acestea, două sunt de senatori, iar şase de deputaţi. Şi conservatorii au primit un colegiu.
„Eu voi candida la Colegiul 3, iar senatorul PC, Şerban Rădulescu la Colegiul 2, în rest se vor păstra candidaturile, dar desigur, vor mai fi şi alte nume“, a spus Nicoară pentru Monitorul de Cluj.
De altfel, liderul conservatorilor clujeni şi fostul democrat liberal, Şerban Rădulescu şi-a anunţat intenţia de a candida pentru colegiul pe care îl reprezintă deja, încă de săptămâna trecută.
Totodată, şi liberalul Mihai Szeplekan îşi doreşte să candideze, ca şi deputat, în Colegiul 5 din Gherla. În ceea ce priveşte PSD, actualii parlamentari îşi vor păstra colegiile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter