Politică

Convenţia Naţională a partidului Forţa Civică: Mihai Răzvan Ungureanu, ales preşedinte

<p>Mihai Răzvan Ungureanu a fost ales vineri la Convenţia Naţională al partidului Forţei Civice, preşedinte al acestui partid, cu 944 voturi "pentru" şi 7 voturi "împotrivă", el fiind singurul candidat.</p>

 

La prezentarea candidaturii sale la funcţia de preşedinte al partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a spus că acest partid s-a născut prin generozitate şi nu va ceda loc intereselor de grup, ci se va angaja la construirea unei Românii "aşa cum trebuie" în secolul XXI.


"Prin generozitate s-a născut partidul acesta, prin generozitate va merge mai departe, înţelegând fiecare dintre membrii săi că nu este vorba de a ceda loc intereselor de grup, ci e vorba de a se angaja împreună cu toţi colegii de partid la construirea unei Românii aşa cum ar trebui să fie în secolul XXI într-o Europă unită", a spus Ungureanu. El a arătat că responsabilitatea Forţei Civice este să stea împotriva celor care vor răul ţării, naţiunii şi să ofere soluţii. "Nu avem voie să fim inerţi. Nu avem voie să asistăm la felul în care o putere dezarticulată încearcă să nenorocească o ţară şi o naţiune, democraţia şi libertăţile cetăţenilor. Responsabilitatea noastră este să stăm împotriva celor care vor răul nostru şi de a oferi politic. (...) Demnitatea, responsabilitatea civică, loialitatea faţă de ţară şi naţiune sunt valorile în care credem", a mai spus Ungureanu. El a arătat că îi invită pe români să fie alături de partidul Forţa Civică şi că va încerca să fie aşa cum doresc românii. "Vă invit, dragi români, să fiţi alături de noi, voi încerca să fiu aşa cum vreţi dumneavoastră. În spatele meu se află 22 ani de profesorat, peste 14 ani de activitate politică în ţară şi străinătate, se află zile întregi de muncă şi de forţă rezumată în partidul Forţa Civică. Vă cer să investiţi încredere în partidul Forţa Civică", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Delegaţii partidului Forţa Civică şi-au adoptat noul Statut, conform căruia semnul electoral al Forţei Civice va fi un dreptunghi de culoare albastră având inscripţionat jos Forţa Civică, iar sus o inimă cu 7 stele şi două dungi.


Culorile cu care se va identifica Forţa Civică vor fi albastru şi alb.

În Statutul partidului este prevăzut că membrii care au colaborat cu securitatea vor fi excluşi, la fel şi cei care au fost condamnaţi în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar pe perioada procesului aceste persoane sunt suspendate de drept din partid.


Forţa Civică va avea o Ligă a aleşilor locali în care sunt în prezent şapte consilieri locali şi o Ligă a parlamentarilor.

abonare newsletter