Politică

Barroso: Sunt mândru de rolul pe care CE l-a jucat în reinstaurarea statului de drept în România

<p />Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat vineri, într-un discurs susţinut la o reuniune de la Florenţa a Biroului grupului parlamentar al PPE, că este mândru de rolul jucat de UE şi de Comisie în "reinstaurarea statului de drept" în România.

"Avem discursul despre <>, dar este nevoie şi de o Europă mai bună, o Europă bazată pe valori. Şi de aceea, de exemplu, este de o importanţă decisivă ca în UE toate ţările membre să respecte statul de drept şi valorile democratice ale unei societăţi pluraliste şi libere. Tocmai de aceea vreau să spun că sunt foarte bucuros şi mândru de rolul pe care Uniunea Europeană şi Comisia Europeană îl joacă în problemele apărute în România", a afirmat Barroso, în referirea la România din discursul său.

De asemenea, el a arătat că în urma acţiunilor UE şi ale Comisiei Europene a fost posibilă evitarea "schimbărilor nedemocratice" şi "reinstaurarea statului de drept" în România.


"Datorită UE şi Comisiei Europene a fost posibil să evităm schimbările nedemocratice din România şi trebuie să fim mândri de acest lucru, pentru că am fost în stare să reinstaurăm statul de drept într-o ţară care este membră a Uniunii noastre", a mai afirmat Barroso.

Discursul susţinut de Barroso la reuniunea grupului PPE de la Florenţa a avut ca temă "Criza proiectului european şi rolul familiei PPE".

Ultimele Stiri
abonare newsletter