Politică

Interviu cu interlopul Kamaz, acuzat că ar fi fraudat voturi din sediul PNL Cluj

<p>Bogdan Măgurean alias Kamaz a povestit pentru Gândul de ce a fost angajat de PNL pe 29 iulie şi ce făcea în sediul filialei din Cluj a partidului. Kamaz este acuzat de DNA de cumpărare de influenţă şi mită electorală.</p>

DNA susţine că Bogdan Măgurean s-a aflat în sediul PNL Cluj pe 29 iulie de unde coordona acţiunea de fraudare a referendumului în mai multe judeţe din Ardeal.

Kamaz a povestit că el a fost angajat ca gardă de corp de un personaj misterios din PNL care se temea că urma să fie agresat de pedelişti. Kamaz a recunoscut însă că a trimis oameni la vot, dar este vorba doar de mama sa şi câţiva prieteni.


În dosarul în care fostul ministru Teodor Atanasiu este acuzat că a cumpărat voturi la scrutinul de 29 iulie, procurorii arată că fraudarea referendumului era condusă din sediul PNL de un interlop din Ardeal.

Contactat de Gândul, Kamaz a declarat că el a fost angajat de cineva de la PNL, dar că nu ştie cine e persoana care l-a contractat. Bogdan Măgurean susţine că nu a păşit în sediul PNL şi că a fost angajat doar pentru pază şi protecţie.


Procurorii susţin că pentru "serviciile" de fraudare a voturilor, Dumitru Samson, fiul ministrului Corneliu Dobriţoiu, i-a promis lui Kamaz contracte publice.

Bogdan Măgurean a declarat că nu îl cunoaşte pe Samson şi că el a avut contact doar cu o singură persoană, un anume Sorin despre care însă nu ştie prea multe. De cealaltă parte, procurorii DNA spun că Măgurean a fost plătit chiar de către Dumitru Samson.


"Nu am fost în sediul PNL, doar în faţa sediului. Ei ieşeau afară şi vorbeau cu mine. Niciodată nu am intrat în interior. Credeţi că un copil de 26 de ani ca mine ar putea să conducă o operaţiune din asta de fraudare de voturi?

Măgurean a spus pentru Gândul că nu este membru de partid şi că nu are nici o afinitate pentru vreunul din partidele politice. Kamaz spune că imaginea sa a fost afectată de acest scandal deoarece era cunoscut drept kuptător K1 şi nu interlop aşa cum îl numeşte toată lumea.

abonare newsletter