Politică

Reding: „Nu aş fi surprinsă de o amânare a aderării României la Schengen“

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/09_septembrie/03/05-viviane-reding.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Comisia Europeană urmăreşte în continuare foarte atent situaţia politică din România, după „un fel de puci parlamentar”, afirmă vicepreşedintele CE, Viviane Reding, precizând că nu ar fi surprinsă dacă integrarea României în Schengen ar fi amânată, conform unui interviu acordat Le Monde, preluat de realitatea.net.

„Menţinem o supraveghere atentă (a situaţiei din România) după lupta politică teribilă din iulie şi august. Am putut cere oprirea unui fel de puci parlamentar. Am putut evita răul cel mai mare graţie acţiunilor determinate a numeroşi actori, între care Comisia Europeană, Parlamentul European, state europene, dar şi FMI. Derivele cele mai grave au putut fi limitate datorită Mecanismului de control şi verificare pe care l-am creat. Sperăm că toţi actorii politici de la Bucureşti vor putea depăşi disensiunile pentru a pregăti campania electorală din octombrie. Tinerele democraţii din Est trebuie să realizeze în scurt timp ceea ce vechile democraţii au îndeplinit în câteva decenii”, a declarat Viviane Reding.


Întrebată de reporter dacă crede că aderarea României la Schengen este de actualitate?, Reding a răspuns: „Este o decizie care va aparţine statelor membre UE, în unanimitate, dacă îşi vor deschide frontierele, pe baza unei analize politice. Întrebarea esenţială este de a şti dacă statul de drept român ne poate oferi încredere. Spaţiul Schengen nu se referă doar la funcţionarea tehnică a frontierelor, aşa cum evaluează Comisia Europeană. Implică şi o bună funcţionare a justiţiei şi garanţii în acest sens. Din punctul meu de vedere, nu aş fi surprinsă dacă statele vor decide să nu integreze imediat România în Schengen“, a explicat Reding, vicepreşedinte al CE şi comisar UE al Justiţiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter