Politică

Conducerea PNL îi mandatează pe deputaţi să nu voteze începerea urmăririi penale în cazul Dobre

<p /><strong /><img src="documente/stories/2012/08_august/24/victor_paul_dobre.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a anunţat, miercuri, că Biroul Politic al formaţiunii şi-a mandatat deputaţii să nu voteze solicitarea începerii urmăririi penale a fostului ministru Victor Paul Dobre, întrucât nu există motive întemeiate să se dea curs solicitării Parchetului, informează Mediafax.

"BPC a stabilit cu unanimitate de voturi să mandeteze deputaţii PNL să nu voteze solicitarea începerii urmăririi penale împotriva deputatului şi fost ministru delegat pentru administraţie Victor Paul Dobre. Analiza noastră a arătat că nu există motive întemeiate pentru ca deputaţii să dea curs acestei solicitări. Aşadar nu vom vota această solicitare", a anunţat Mihai Voicu.


El a mai spus că Biroul Politic al PNL i-a mandatat pe reprezentanţii liberali din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor ca, în coordonare cu colegii din USL, să supună la vot în Comisia juridică o decizie prin care să solicite Parchetului General un răspuns, privind menţinerea în continuare a aceastei solicitări.

"Spunem acest lucru luând în considerare decizia Curţii Constituţionale, care, în mai multe părţi - aceea prin care confirmă rezultatul alegerilor, aceea prin care admite că un număr mai mic sau mai mare de cetăţeni de fapt nu trebuiau să se regăsească în listele electorale, este vorba de persoanele decedate şi de cetăţenii cu domiciliul în străinătate, care în mod eronat apar pe listele electorale permanente - aşadar Curtea, prin această decizie vine să justifice acele adrese incriminate prin care reprezentanţii care le-au expediat îşi exprimau faptul că nu-şi pot asuma acurateţea până la ultima persoană în listele electorale permanente", a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.


Foto: www.facebook.com

Ultimele Stiri
abonare newsletter