Politică

Eckstein-Kovacs: „Am votat pentru un Cluj mai frumos şi mai verde”

<p>Fostul consilier prezidenţial pentru problemele minorităţilor, Peter Eckstein-Kovacs, candidat din partea UDMR la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, a declarat, duminică, după exercitarea dreptului de vot, că alegătorii clujeni trebuie să voteze „fain şi sănătos, pentru un Cluj cât mai frumos”.</p>

„Am votat pentru un Cluj mai frumos, mai verde, mai de iubit decât este azi. Dacă voi fi ales primar voi fi cel mai bun edil al Clujului din '90 încolo. Am toate calităţile necesare”, a declarat, Peter Eckstein-Kovacs, la ieşirea de la secţia de votare 136.

El a declarat, pentru Agerpres, că este un european convins şi că îşi doreşte ca municipiul Cluj-Napoca să devină Capitală Culturală Europeană în anul 2020.

„Eu cred că am făcut o campanie electorală pentru toţi clujenii. Programul meu nu este unul de iubit, ci adorabil. Chiar am un program adorabil pentru mame, copii, biciclişti, pietoni şi automobilişti. Vreau ca oraşul universitar să domine pe orizontală, nu pe verticală şi nu am făcut promisiuni de neonorat”, a spus Peter Eckstein-Kovacs.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter