Politică

În județul Cluj, 607.000 de persoane sunt aşteptate la vot

<p />Peste 607.000 de clujeni cu drept de vot din totalul de 690.000 de locuitori ai judeţului sunt aşteptaţi, duminică, la urne, pentru alegerea primarilor, preşedintelui Consiliului Judeţean, a consilierilor locali şi judeţeni.

În judeţul Cluj există 81 de circumscripţii electorale în cadrul cărora funcţionează 611 secţii de votare, dintre care 159 de secţii sunt în municipiul Cluj-Napoca.

Clujenii vor alege 81 de primari din totalul celor 340 de candidaţi pentru o astfel de funcţie şi un preşedinte de consiliu judeţean din cei 10 candidaţi pentru respectiva funcţie. În total, în judeţul Cluj şi-au depus candidaturile pentru funcţiile de primar, preşedinte de CJ, consilier local sau judeţean peste 8.000 de persoane.

Lupta cea mai interesantă şi probabil una dintre cele mai strânse este pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, unde au intrat în competiţie 12 candidaţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter