Politică

Uninominalul pur nu e dorit de societatea civilă

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/24/04-adrian gurzau eveniment monitorulcj_ag_112.jpg" border="0" align="right" />Institutul pentru Politici Publice critică parlamentarii pentru că au modificat legea electorală cu numai câteva luni înainte de alegerile generale.</p>

IPP a anunţat, ieri, că va propune, la modificarea Constituţiei, o prevedere potrivit căreia orice schimbare a legislaţiei electorale nu se va putea aplica la scrutinul imediat următor. Într-un comunicat postat pe site-ul Institutului, se precizează că IPP apreciază că modificările făcute la nivelul legislaţiei electorale privind modul de alegere a senatorilor şi deputaţilor „nu constituie soluţia miraculoasă pentru modernizarea clasei politice“, deoarece aceste modificări „nu au fost dezbătute public“ şi că niciun ONG nu fost invitat să participe la ședințele Comisiei de cod electoral“.
„Asistăm la o complicitate între partide, prin care cele de la putere profită de această poziţie într-un an electoral, votând un sistem care să le avantajeze în alegeri. La fel ca şi în cazul modificărilor aduse tot cu puţin înainte de alegerile locale, ele nu au fost dezbătute public, cu explicarea consecinţelor alegerii unuia dintre sisteme“, susţine IPP.

IPP: „PDL să rămână consecvent“

De asemenea, IPP afirmă că „rămâne consecvent opţiunii strategice privind modul de desemnare a aleşilor prin sistem de vot majoritar“. Institutul precizează că se aşteaptă ca Partidul Democrat Liberal, chiar dacă nu mai este la putere, „să aibă curajul să rămână consecvent în susţinerea sistemului majoritar, mai ales că a şi promovat un proiect de lege, deja în vigoare, prin care candidatul la primărie având cel mai bun scor câştigă mandatul dintr-un singur tur". În acelaşi timp, IPP susţine ca un sistem electoral corect pentru alegătorii români, dar şi un sistem eficient este cel prin care opţiunea cetăţenilor decide câştigătorul, alegătorii având posibilitatea să voteze cu adevărat candidatul în mod direct.


Cordoş: „Ne-am dorit să corectăm un sistem criticat“

În opinia senatorului PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, poziţia IPP nu se justifică. „Acest proiect de lege este în dezbatere de peste un an, şi pe site-urile celor două camere. Cine a dorit s-a putut informa. Pe de altă parte, întreaga clasă politică a criticat faptul că în Parlament au intrat politicieni de pe locurile doi sau trei. Există şi o comisie parlamentară care a dezbătut mai multe variante. Noi nu venim să modificăm colegiile, norma de reprezentare, Pur şi simplu am încercat să corectăm un sistem criticat“, a precizat Cordoş, pentru Monitorul de Cluj.

Gurzău: „Ar fi trebuit să existe un consens politic“

Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău subliniază lipsa consensului politic în privinţa legii electorale. „Nu modifici legea cu câteva luni înainte de alegeri. În al doilea rând, nu poţi da o lege care să avantajeze doar o parte a grupărilor politice… Cred că în primul rând ar fi trebuie să existe un consens politic în acest sens“, a declarat Gurzău pentru Monitorul de Cluj.


Istoria zbuciumată a „uninominalului”

Vă reamintim că proiectul de lege privind introducerea votului uninominal majoritar într-un tur a fost adoptat la vot final, marţi, de plenul Camerei Deputaţilor. Iniţiativa legislativă a USL propune modificarea legii electorale, în sensul ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur, adică atribuirea mandatelor de deputat şi senator se va face într-o singură etapă. Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină cele mai multe voturi în colegiile în care candidează. Ulterior, PDL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege al USL privind introducerea votului uninominal majoritar într-un tur. Deputatul PDL, Sulfina Barbu a spus atunci că USL a votat, marţi, în Parlament, în dispreţ faţă de români şi pentru creşterea numărului de parlamentari la cel puţin 481. „PDL nu a votat această lege pentru că nu doreşte să fie părtaş la falsificarea voinţei suverane a cetăţenilor României. Această voinţă suverană a fost exprimată în referendumul din 2009 şi PDL respectă votul dat de cei 7,7 milioane de români care au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300“, a explicat Sulfina Barbu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter