Politică

Programul de lucru al bugetarilor ar putea fi modificat

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/22/06-ghiseu.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Guvernul a preluat o recomandare a Comisiei Europene ca instituţiile bugetare din România să îşi stabilească programul de lucru normal între 9 și 17.</p>

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu a declarat luni, pentru Agerpres, că Guvernul a preluat o recomandare a Comisiei Europene ca instituţiile bugetare din România să îşi stabilească programul de lucru normal în intervalul orar 9.00 – 17.00.

Potrivit acestuia, în cea mai recentă şedinţă de Guvern a fost făcută o informare privind recomandările europene, însă nu s-a adoptat vreun act normativ imperativ în acest sens.
„Este o recomandare a Uniunii Europene pe care Guvernul a preluat-o şi a transmis-o ca atare instituţiilor publice, însă nu are caracter imperative”, a precizat Zaharescu. Secretarul de stat a spus că unele instituţii, pentru anumite servicii, pot să lucreze mai departe potrivit orarului 8.00 – 16.00.
Conform Agerpres, anterior, fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu dispusese ca programul normal de lucru în instituţiile publice să fie stabilit în intervalul orar 8.00 – 16.00.

Ponta afirmă că bugetarii trebuie să muncească

Premierul Victor Ponta a declarat că bugetarii trebuie să vină la serviciu să muncească, evitând să dea alte precizări despre o eventuală modificare a programului de lucru conform normelor europene, respectiv de la 9.00 la 17.00. „Daţi-mi voie, spre deosebire de prim-miniştrii anteriori, să mă ocup de lucruri mai importante”, a spus Ponta, întrebat dacă a discutat despre schimbarea programului de lucru al bugetarilor. „Trebuie să vină la serviciu să muncească. Uitaţi-vă ce se întâmplă la Autoritatea de Management la POSDRU. Au descoperit acolo că poţi să lucrezi patru ore şi să iei 3.500 de euro pe lună sau poţi să iei 10.000 de euro pe lună din bani europeni pe care UE acum nu-i mai dă. Aşa încât fiecare se ocupă de problemele pe care le consideră mai importante”, a afirmat premierul, citat de Agerpres.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter