Politică

Zilele Clujului: peste 80 de evenimente în 25 de locuri

<p />Clujenii vor putea participa la peste 80 de evenimente, în 25 de locaţii la ediţia a doua a Zilelor municipiului Cluj-Napoca, în perioada 25 mai  - 1 iunie.

„În acest an, Primăria în calitate de organizator, a pregătit peste 80 de evenimente în 25 de locuri din oraș. Printre noile spații publice atât de mult aşteptate de clujeni se numără şi Parcul central Simion Bărnuţiu şi Clădirea Casino, proaspăt reabilitate, dar şi Cinema Mărăşti, de asemenea modernizat de la ediţia de anul trecut a evenimentului şi Parcul Rozelor”, au declarat reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.

În cadrul Zilelor Clujului, publicul va putea participa la promenada cărţilor, concerte cu Ştefan Bănică Junior, Direcţia 5, Elena Gheorghe, Voltaj şi alţii, dar şi la competiţia de treasure- hunting prin Oraşul Comoară, sau zilele de gastronomie internaţională de la Memo 10. În piaţa Unirii, va fi amplasată o scenă de mari dimensiuni, pentru organizarea concertelor din week-end. Aceasta va fi pe carosabil în zona stâlpilor împuşcaţi. Pe partea opusă, în zona Universităţii de Artă şi Design se va amenaja terasa evenimentului, pentru a lăsa astfel un loc mai amplu pentru spectatorii concertelor.

De asemenea, Primăria municipiului Cluj-Napoca a tipărit broşuri cu programul Zilelor Clujului, acestea urmând a fi distribuite publicului în zilele următoare, a anunțat primarul Radu Moisin într-o emisiune televizată. Acesta a mai precizat că toate costurile de imprimare au fost acoperite de sponsori.

abonare newsletter