Politică

Emil Boc: „E bine că PDL se curăţă de oportunişti”

<p /><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/24/03-emil boc elena udrea consiliul de coordonare judetean pdl cluj rp 02.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Preşedintele PDL, Emil Boc crede că „este bine că partidul se curăţă de oportunişti acum”, prin plecările de dinainte de alageri.

„În privinţa acelor plecări din PDL o repet: este bine că partidul se curăţă de oportunişti acum, în acest moment, înainte de alegeri, pentru că vom intra în alegeri cu fibra reală, autentică şi de forţă a PDL şi, aşa cum am câştigat din 2004 încoace alegerile, vom avea această abordare şi în alegerile locale următoare”, a declarat ieri președintele PDL Emil Boc.

La rândul său, vicepreşedintele PDL Elena Udrea a precizat că pentru partid şi electoratul său „este foarte bine” că pleacă „trădătorii”. Udrea a subliniat faptul că mai greu este pentru reprezentanţii USL care vor vota tot PDL.

„Oportuniştii” se văd în momentele grele

Emil Boc adeclarat ieri, răspunzând unei întrebări, că şi în conducerea PDL au fost „oportunişti”. „Bineînţeles, am avut şi în conducere oportunişti. Oportuniştii să ştiţi că nu poartă emblemă în faţă sau în spate, îi vezi în momentele grele pe oportunişti”, a precizat Emil Boc, citat de Mediafax.  Întrebat dacă şi Sorin Frunzăverde, fost prim-vicepreşedinte al PDL, a fost un oportunist, Emil Boc a arătat că acesta nu a atacat opoziţia cât a deţinut funcţia de conducere în PDL. În ultima perioadă, mai mulţi parlamentari şi-au anunţat plecarea din PDL, după ce Sorin Frunzăverde a demisionat din formaţiunea democrat-liberală şi a devenit vicepreşedinte al PNL.


Democrat-liberalii clujeni, despre plecările din partid

Unii politicieni de la Cluj nu se grăbesc să-i califice pe cei care au plecat, în ultima vreme din partid. Deputatul PDL de Cluj, Petru Călian susţine că, în definitiv toţi membrii PDL sunt importanţi. „Pentru mine, personal vorbind, contează toţi membrii PDL. Sunt pentru unitate şi păstrarea acestora în partid. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât mai bine. Nu-mi permit să-i subevaluez pe cei care pleacă. Putem vorbi de caracterul omului, desigur. Nu cred că trebuie să arătăm cu degetul înspre acei oameni şi trebuie să vedem şi de ce pleacă“, a declarat Călian pentru Monitorul de Cluj.

Consilierul local PDL Adrian Popa susţine, la rândul său, că dacă cei care au plecat din PDL în ultima vreme, „vânează“ doar funcţii, „este mai bine că pleacă“. „Sunt două situaţii aici, mai exact dacă pleacă pentru funcţii, e mai bine că pleacă. Dar dacă pleacă pentru că au anumite nemulţumiri legate de partid, pentru că nu sunt ascultaţi, de exemplu, trebuie văzut în primul rând care sunt acele nemulţumiri şi trebuie discutate. Dar cred că pentru orice partid este bună o curăţare de acest fel, nu numai pentru PDL“, a declarat Popa, pentru Monitorul de Cluj.


Analiza activității PDL; după alegerile din noiembrie

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a precizat ieri că, după alegerile din noiembrie trebuie făcută o analiză care să vizeze întreaga conducere a PDL şi pe toţi cei care au un rol în campaniile electorale. „Cred că o analiză trebuie făcută după alegerile din noiembrie şi trebuie să vizeze întreaga conducere a PDL şi pe toţi cei care au un rol în campaniile electorale, pentru că nu vorbim aici de preşedintele partidului, suntem o conducere întreagă, de asemenea echipele de campanie au lideri”, a spus Udrea, răspunzând la o întrebare pe această temă, potrivit Mediafax. Ea a arătat că, după alegeri, organizaţiile trebuie să-şi facă analiza şi că primul care îşi asumă şi acţionează în consecinţă este preşedintele organizaţiei. Întrebată pe cine ar alege preşedinte al PDL dacă ar avea loc acum un congres al partidului, Udrea a precizat că pe Emil Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter