Politică

Ungureanu: „Nu vor fi suspendate fondurile europene pentru România”

<p />Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a dat asigurări, duminică, că fondurile europene pentru România nu vor fi suspendate.

„Nu vreau să mă gândesc deocamdată la aşa ceva, pentru că facem tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple. Aşadar, nu pun răul în faţă şi sper să nu se întâmple aşa ceva. Şi vă asigur că acest lucru nu se va întâmpla. Cel puţin în acest moment”, a spus premierul, care a efectuat o vizită pe şantierul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti.

Ungureanu a admis însă că „sunt foarte multe probleme”, iar „unele dintre ele au putut fi rezolvate”.

„Ştiţi foarte bine, că, de la începutul guvernării, am declarat că absorbţia de fonduri europene este strategic importantă pentru noi deci, vă imaginaţi, că facem tot ceea ce se poate în acest sens”, a spus primul ministru.

El a anunţat că, în acest scop, săptămâna viitoare, va avea loc o nouă întâlnire a Comitetului interministerial care va analiza realizările de până acum, efectele actelor normative adoptate de Guvern în urmă cu trei săptămâni privind celeritatea procesării dosarelor, a raporturilor dintre licitaţie şi execuţie ş.a.m.d.

Ultimele Stiri
abonare newsletter