Politică

Noul Guvern poate obține încrederea majorității parlamentare

<p>Noul Guvern trebuie să întrunească, pentru a fi învestit de Parlament, voturile majorităţii deputaţilor şi senatorilor, respectiv 233 de voturi.</p>

 

Puterea se bazează pe voturile a 245 de parlamentari, în contextul în care, în prezent, are 177 de deputaţi şi 68 de senatori, incluzându-l şi pe Iulian Urban, care s-a declarat independent, dar afiliat la PDL.

Opoziţia are 147 de deputaţi şi 66 de senatori şi a anunţat că va vota împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, potrivit liderului PNL, Crin Antonescu.

În Parlament mai există cinci deputaţi şi un senator neafiliaţi.

Potrivit Constituţiei, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, care ar putea avea loc cel mai probabil joi.

De asemenea, legea fundamentală stabileşte că mandatul premierului interimar nu poate să depăşească 45 de zile, iar candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Premierul desemnat ar urma să prezinte marţi seara lista miniştrilor Cabinetului său, urmând ca miercuri să aibă loc audierile candidaţilor pentru funcţia de ministru nominalizaţi de premierul desemnat de şeful statului în comisiile parlamentare, la care Opoziţia a anunţat că nu va participa. Votul în comisiile de specialitate ale Parlamentului este consultativ.

După învestirea din plenul reunit, primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul de credinţă faţă de ţară. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

Dacă Parlamentul nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură, conform legii fundamentale, preşedintele ţării poate să dizolve Parlamentul, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni seară că Mihai-Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, este propunerea pentru funcţia de prim-ministru.

Anterior, el a semnat decretul de numire a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern, în contextul depunerii mandatului Executivului de către Emil Boc.

abonare newsletter