Politică

Varujan Vosganian „responsabilizează“ USL

<p>Senatorul PNL, Varujan Vosganian apreciază că odată cu protestele, au dispărut şansele PDL de a câştiga alegerile.</p>

 

În acelaşi timp însă, fostul ministru le transmite colegilor din USL că ipoteza tot mai probabilă a alternanţei la putere trebuie să fie un moment de responsabilitate, şi nu unul de exuberanţă, arată Ziare.com.


„Odată cu aceste mişcări de protest, iluziile PD că ar putea câştiga, cu preţul oricăror matrapazlâcuri, s-a încheiat. Acelaşi lucru pare să fie valabil şi pentru preşedintele de facto al PD şi, în acest moment, şi al ţării. USL a urcat în sondajele de opinie, mai mult sau mai puţin publicate, la 60%. Este şi cifra pe care presa internaţională începe să o vehiculeze. Această nouă realitate are şi consecinţe practice. Nimeni nu mai încearcă să ne ademenească primarii. În întâlnirile pe care le-am avut în teritoriu, primarii au venit cu toţii şi nici unul nu a mai vorbit de ciolanul cu fasole de la Ministerul Apărării", scrie Vosganian, pe blogul personal, potrivit Ziare.com.

Vicepreşedintele PNL punctează însă că USL nu trebuie să se entuziasmeze „peste poate" şi, totodată atrage atenţia clasei politice că „manifestaţiile de protest din această luna vor avea o mare importanţă pentru evoluţia ulterioară a societăţii româneşti".

Ultimele Stiri
abonare newsletter