Politică

Cine va realiza stațiile de transfer al deșeurilor?

<p>A doua licitație pentru construirea centrului de management integrat al deșeurilor, mai exact pentru realizarea celor trei stații de transfer a deșeurilor, a fost câștigată de consorțiul condus de Confort SA.</p>

Alexandru Coroian, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că valoarea contractului este de 14 milioane lei, cu toate că inițiat a fost evaluat la 23 milioane lei. El a adăugat că posibilele contestații pot fi depuse până pe 6 februarie. „Dacă nu sunt contestații, pe 8 februarie vom semna contractul, termenul de execuție fiind de 13 luni”, a menționat Coroian. Cele trei stații de transfer vor fi construite la Gherla, Huedin și Mihai Viteazu. Consorțiul condus de Confort SA a câștigat și licitația pentru construirea centrului de deșeuri.

 

abonare newsletter