Politică

Centru național de informare turistică la Cluj

<p>Un centru național de promovare și informare turistică va funcționa la Cluj-Napoca, în clădirea Muzeului de Artă.</p>

Centrul va fi realizat din fonduri europene și va costa 524.000 lei, din care 22.000 lei este contribuția Consiliului Județean Cluj, plus 14.000 valoarea neeligibilă. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat că proiectul depus de instituția pe care o conduce a fost selectat alături de alte şapte județe și două orașe din țară, Sighișoara și București.

„Centrul va fi realizat în Muzeul de Artă, la parter, în stânga. Vor fi amenajate două încăperi, accesul va fi reabilitat cu piatră cubică așa cum cere Comisia Monumentelor. Centrul va fi dotat cu plasme, hărți și sisteme informatice”, a declarat Alin Tișe. El a mai spus că prin acest proiect de promovare și informare turistică vor fi promovate obiective din Cluj-Napoca, dar și din restul Transilvaniei astfel încât informațiile să fie utile pentru turiștii străini.

Tișe a menționat că acest centru nu este asemănător cu cel de pe bulevardul Eroilor care aparține de Primăria Cluj-Napoca deoarece acesta din urmă promovează doar municipiul, pe când cel care va funcționa în Muzeul de Artă va promova turismul din toată țara. Turiștii vor afla informații despre obiectivele turistice, trasee și agroturism. Termenul de realizare a centrului este de 12 luni și până acum patru din cele opt județe au semnat contractele pentru realizarea centrelor.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter