Politică

Ce fac reprezentanţi USL Cluj la mitingul de la Bucureşti?

<p>Ieri, în jurul prânzului, peste 7.500 de participanţi la mitingul organizat de USL erau prezenţi în Capitală, aceştia sosind în Bucureşti cu 139 de autocare, 39 de microbuze şi 215 autoturisme particulare.</p>

 

La mitingul USL de ieri au fost aşteptaţi, potrivit organizatorilor, peste 10.000 de oameni.

Zilele trecute, liderul PNL Cluj, Marius Nicoară anunţa că, în capitală vor fi prezenţi aproximativ 350 de liberali clujeni. De altfel, Nicoară a precizat încă de la începutul săptămânii că USL se va implica în acţiunile de protest în mod „transparent şi conform legii“ şi totodată paşnic. Mai reţinuţi au fost însă social democraţii clujeni. Potrivit liderului PSD Cluj, Remus Lăpuşan, de la Cluj şi-au exprimat dorinţa de a participa la mitingul de ieri „câteva zeci de colegi“.

Preşedintele social democraţilor, Victor Ponta, a explicat, la rândul său, zilele trecute că are „nişte reţineri” faţă de organizarea unui miting şi a unui marş de protest de către USL în Capitală. „Sigur că suntem împreună, chiar dacă eu am nişte reţineri şi nişte întrebări pe care le-am discutat cu colegii mei. Nu-mi las colegii indiferent ce se întâmplă. Nici ei nu m-au lăsat pe mine, nici eu pe ei. Mergem împreună până la capăt”, a spus atunci, Victor Ponta.

Ultimele Stiri
abonare newsletter