Politică

Rezoluţie privind abuzurile în lanţul de aprovizionare cu alimente

<p>Parlamentul European a aprobat astăzi o rezoluţie referitoare la dezechilibrele din lanţul de aprovizionare cu alimente, prin care solicită, printre altele, măsuri împotriva practicilor abuzive ale cumpărătorilor dominanţi angro si cu amănuntul (marile lanţuri de magazine), care pun sistematic agricultorii intr-o poziţie de negociere inegală.</p>

 

Rezoluţia remarcă faptul că producătorii agricoli beneficiază de o parte din ce in ce mai mică din preţul final al produselor, în timp ce preţurile plătite de consumatori sunt tot mai ridicate.

PE invită Comisia Europeană să înainteze propuneri legislative solide la nivelul UE, pentru a asigura relaţii echitabile şi transparente între producătorii, furnizorii şi distribuitorii de produse alimentare. De asemenea, PE solicită interzicerea unor practici abuzive si neloiale, precum restricţionarea accesului la comercianţi (de ex. comisioanele de intrare, taxa de raft etc), condiţiile contractuale neloiale, sau modificarea unilaterală a acestora, intarzierea plaţilor.

Cu ocazia dezbaterii parlamentare, deputatul european Rareş Niculescu a arătat că sprijinirea organizaţiilor de agricultori este cea mai bună soluţie pentru ca aceştia să poată obține, negociind in comun, preţuri mai bune pentru produsele lor. În acelaşi timp, a declarat Niculescu, Uniunea Europeană trebuie să instituie reguli cu forţă de lege în privinţa relaţiilor dintre producătorii agricoli şi marile lanţuri de magazine, încercările anterioare de autoreglementare în domeniu, fiind lipsite de succes.

Ultimele Stiri
abonare newsletter