Politică

Politicienii condamnă vandalizarea statuii lui Matei Corvin

<p><img src="documente/stories/2012/01_ianuarie/19/01 corvin.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Municipalitatea va depune plângere penală împotriva celor patru făptași.</p>

Luni seara, în timpul manifestației de protest din Piața Unirii, patru tineri au inscripţionat cuvinte obscene pe Statuia lui Matei Corvin. Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin şi viceprimarul Laszlo Attila au precizat ieri că municipalitatea va face plângere penală împotriva celor patru. De asemenea, liderii UDMR, dar şi alţi politicieni clujeni au calificat gesturile tinerilor drept prosteşti şi iresponsabile.

Reprezentanţii Primăriei muncipiului Cluj-Napoca au criticat dur vandalizarea Statuii lui Matei Corvin, dar s-au declarat mulţumiţi de faptul că autorităţile locale au reacţionat prompt. Ei au anunţat, de asemenea, că juriştii primăriei vor întocmi, în zilele următoare o plângere penală împotriva celor care au vandalizat statuia din centrul Clujului. „Acest incident este unul izolat, nu poate fi generalizat. Juriştii din Primărie şi specialiştii vor face plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere a unui monument istoric, a explicat primarul interimar Radu Moisin. La rândul său, viceprimarul Laszlo Attila a calificat drept prosteşti gestul tinerilor şi a precizat că nu se aştepta ca printre aceştia să fie şi reprezentanţi ai presei.

UDMR Cluj: „Bine că au fost sancţionaţi!“


UDMR a condamnat ieri „actele de vandalism“ care au vizat, marţi seară, statuia lui Matei Corvin din Cluj-Napoca. Liderul UDMR Cluj, Mate Andras a declarat pentru Monitorul de Cluj că speră ca astfel de incidente să nu mai aibă loc şi că se bucură de faptul că Poliţia a reacţionat şi i-a pedepsit pe cei patru tineri.

„Protestele spontane sunt legitime. Critica faţă de clasa politică de asemenea îşi are locul în societatea noastră. Dar nu există nicio scuză atunci când indivizi iresponsabili vandalizează o statuie, un monument istoric atât de important pentru noi toţi. Este inacceptabil ca unii, folosindu-se de demonstraţii paşnice, să umilească o comunitate întreagă“, mai spun reprezentanţii UDMR. Tot ieri, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut ministrului de Interne pedepsirea celor vinovaţi.
„Am vorbit cu ministrul de interne, i-am cerut să acţioneze cu fermitate împotriva huliganilor şi ca făptaşii să fie pedepsiţi. Aş dori, de asemenea, să subliniez faptul că un protest paşnic, civilizat este admis într-o societate normală, dar nu putem lăsa ca aceste proteste să degenereze în acţiuni îndreptate împotriva comunităţii maghiare“, a spus liderul UDMR.
Şi societatea civilă a reacţionat. Ieri seară, în jur de 100 de reprezentanţi ai comunităţii maghiare din Cluj-Napoca au organizat un flash-mob în Piaţa Unirii şi au format un lanţ în jurul Statuii lui Matei Corvin.

Nicoară: „Acele persoane nu erau protestatari, ci infiltraţi“

Liderul PNL Cluj, Marius Nicoară condamnă, la rândul său actele de vandalism însă, în opinia sa, cele patru persoane nu erau protestatari, ci erau infiltraţi. „Vreau să precizez că în opinia mea, cei patru erau infiltraţi, nu erau protestatri. Nici nu am ce comenta pe marginea acestui subiect, decât că nu sunt de acord cu pângărirea monumentelor istorice şi condamn actele de vandalism“, a declarat pentru Monitorul de Cluj Marius Nicoară.

Cei patru au fost amendați contravențional

Cei patru tineri care au scris cuvinte obscene la adresa UDMR pe statuia lui Matei Corvin din Cluj au fost sancţionaţi contravenţional de poliţişti.

Trei dintre tineri au fost amendaţi cu câte 200 de lei, iar a patra persoană a primit avertisment.

Ultimele Stiri
abonare newsletter