Politică

Consilierii locali din Câmpia Turzii, mai harnici decât cei din Turda

<p>În 2011, consilierii locali din Câmpia Turzii au fost mai conştiincioşi decât cei din Turda, relevă statisticile oficială ale celor două instituții.</p>

 

Numărul consilierilor din Câmpia Turzii care au fost prezenţi la toate şedinţele de Consiliu Local din 2011 este mai mare decât cel de la Turda, deşi numărul total al consilierilor este mai mic, fiind doar 19 consilieri, comparativ cu 21 câţi sunt la Turda.

Au reuşit performanţa de a fi prezenţi la toate cele 16 şedinţe convocate, următorii: Ghemeş Sabin (PDL), Morar Marian (UNPR), Pop Petre (PSD), Sârb Mihaela (PDL), Stănilă Gheorghe (PDL), Tulai Alexandru (PRM), Tulai Ioan (PSD). În schimb, „campionii” absenţelor sunt PSD-iştii Armenean Daniel şi Bordea Marius, cu câte 3 absenţe în contul fiecăruia, fiind urmaţi îndeaproape de Lojigan Dorin (PNL) şi Francisc Deak (PP-DD), cu precizarea că liberalul a fost validat în mandatul de consilier abia din luna martie 2011.

Cum stă situaţia la Turda? În anul 2011, doar cinci consilieri locali au reuşit să fie prezenţi la toate şedinţele de Consiliu Local convocate, indiferent că a fost vorba de şedinţe ordinare sau extraordinare.

Consilierii cu prezenţă de 100% sunt: Pavel Tothăzan (PDL), Emil Molnar (PSD), Clara Adamossy (UDMR), Berczi Mihaly (Partida Romilor) şi Ştefan Silaghi (Partida Romilor).

În extrema cealaltă, respectiv a consilierilor care au mai "chiulit" de la şedinţele forului deliberativ local, se numără: Gabriel Silagyi (PDL, 14 absenţe), Ioan Berchişan (ex-PNL, 13 absenţe), Cristian Matei (PSD, 8 absenţe) şi Lucian Cordiş (ex-PSD, 6 absenţe).

De menţionat că în cursul anului 2011 au existat 23 de şedinţe, dintre care 12 au fost extraordinare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter