Politică

Dispeceratul unic 112 din Cluj ar putea fi gata anul acesta

<p>Dispeceratul unic 112 din Cluj ar putea fi realizat anul acesta, costurile totale fiind estimate la 2 milioane lei, a anunțat ieri președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.</p>

Anul trecut au fost alocați 300.000 lei pentru realizarea acestui centru, iar conducerea Consiliului Județean speră ca până la sfârșitul anului să găsească suficienți bani pentru realizarea în întregime a centrului. Centrul ar urma să funcționeze în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

„Este vorba despre un centru integrat de dispecerat și doar Târgu-Mureș mai are un astfel de centru”, a declarat Tișe. Centrul integrat presupune unificarea dispeceratelor celor trei instituții: Poliție, Ambulanță și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). În momentul în care dispecerul răspunde la numărul de urgență 112 va ști care dintre cele trei instituții trebuie trimise la intervenție, fără să mai fie nevoie ca operatorul de la 112 să facă un apel la Poliție, Ambulanță sau ISU pentru a-i direcționa la intervenția respectivă. Conducerea Consiliului Județean a precizat că în ultimii trei ani au fost alocați pentru SMURD peste 5 milioane lei, bani care au fost folosiți pentru dotarea cu mașini și înființarea unor subunități SMURD și ISU în județ.

În momentul de faţă, în cadrul ISU Cluj, pentru SMURD Cluj există 19 echipaje, din care 5 ambulanţe au fost achiziţionate de către Consiliul Judeţean, 5 ambulanţe au fost achiziţionate de către Ministerul Sănătăţii, plus una de neonatologie, 4 ambulanţe achiziţionate prin ADI Transilvania de Nord, două ambulanţe achiziţionate din banii donaţi de cetaţeni prin campania 2% pentru susţinerea SMURD, o ambulanţă achiziţionată de Consiliul Local Cluj-Napoca și o ambulanţă donată de Nokia România.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter