Politică

PDL cheamă la dialog societatea civilă, sindicatele şi partidele politice

<p>Partidul Democrat Liberal (PDL) a decis, luni, în Colegiul Director Naţional (CDN), să lanseze o campanie de dialog pe tema protestelor de stradă din Bucureşti şi din ţară, cu toate structurile importante ale societăţii civile, ale sindicatelor şi ale partidelor politice din Opoziţie, a anunţat purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu, la finalul CDN.</p>

 

Acesta a precizat că în condiţiile evenimentelor petrecute în aceste zile în ţară, şedinţa CDN a avut ca subiect central găsirea de soluţii la această problemă.

Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor a precizat că de dialogul cu societatea civilă se va ocupa prim-vicepreşedintele democrat-liberal Teodor Baconschi, de cel cu sindicatele - secretarul general al partidului Ioan Oltean, iar de invitarea la discuţii a partidelor din Opoziţie - preşedintele PDL, premierul Emil Boc.

abonare newsletter