Educație

Terapia SA îşi menţine angajamentul pentru susţinerea învăţământului dual la Cluj-Napoca cu 38 de elevi pentru anul şcolar 2020-2021

Art. 1. Compania clujeană Terapia, cea mai importantă companie de medicamente generice şi produse OTC din România, anunţă extinderea parteneriatului semnat la începutul acestui an pentru dezvoltarea învăţământului dual la Cluj, prin implicarea în proiectul „Academia 2 în 1 – Școală și Carieră”, creat la iniţiativa Inspectoratului Şcolar Judeţean.

În luna septembrie a acestui an, compania Terapia şi-a deschis porţile pentru prima clasă de elevi formată în baza acordului de dezvoltare a învăţământului profesional dual semnat de companie şi Colegiul Tehnic ,,Ana Aslan” din Cluj. Astăzi, pentru Terapia, rezultatele parteneriatului înseamnă o clasă de 28 de elevi înscrişi în anul şcolar 2019-2020, perioade de pregătire practică a acestora în cadrul laboratoarelor de specialitate și a secțiilor de producție ale companiei, punerea la dispoziție a resurselor informaționale și a echipamentelor necesare, oferirea de burse lunare pentru toată perioada de pregătire teoretică și practică, dar și a altor stimulente materiale și financiare suplimentare acordate în funcție de performanță.

Iar pentru ne dorim ca acest proiect să stârnească nu doar interesul, ci şi entuziasmul beneficiarilor noştri, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, am pus recent bazele proiectului „Academia 2 în 1 – Școală și Carieră”, prin care ne-am asumat misiunea de a aduce în lumina reflectoarelor şi de a prezenta avantajele învățământului dual în faţa elevilor, părinţilor dar şi autorităţilor locale din comunităţile rurale din judeţul Cluj.

Vorbind despre viziunea care a stat la baza susţinerii acestor iniţiative, domnul Dragoş Damian, CEO Terapia, a menţionat: “Credem că acest tip de parteneriat, şcoală-industrie, este singurul care poate crea premisele depăşirii, în următorii 5 ani, a dificultăţilor majore generate de migraţia forţei de muncă, a celor legate de abandonul şcolar şi a prăbuşirii industriei prelucrătoare din România, pe fondul închiderii fabricilor şi a şcolilor profesionale. Suntem o companie clujeană, în această comunitate ne desfăşurăm activitatea şi este firesc să punem umărul la dezvoltarea acestei comunităţi. Pentru anul şcolar 2020 – 2021, ne-am propus să susţinem o nouă clasă de 28 de copii în pregătirea pentru profesia de operator chemist, dar şi alţi 10 copii dintr-o clasă de operatori, mecanici şi lăcătuşi echipamente şi instalaţii industriale. La finalul pregătirii profesionale, toţi aceşti elevi vor avea un loc de muncă asigurat la Terapia – remuneraţia din industrie fiind în acest moment de peste 3500 lei net / lună”.

La începutul acestui an, din dorinţa de a susţine formarea competenţelor necesare pentru dezvoltarea personală și profesională a tinerilor, Terapia – o companie SUN PHARMA a încheiat un parteneriat cu reprezentanţii Colegiului Tehnic ,,Ana Aslan” vizând dezvoltarea învăţământului profesional dual din Cluj, proiectul beneficiind şi de sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Terapia, este cea mai importantă companie de medicamente generice și produse OTC din România. Din luna martie 2015 a devenit parte a Sun Pharma, o organizație care reunește 42 de site-uri de producție în care se fabrică peste 2.000 de forme farmaceutice ce sunt distribuite în peste 100 de țări, prin implicarea a mai mult de 32.000 de angajați la nivel global.

Ultimele Stiri
abonare newsletter