monitorulcj.ro Menu

Educație

Salariul mediu net din învățământ a scăzut sub 700 de euro în aprilie

Salariul mediu net în învățământ a scăzut cu 1,7% în aprilie 2019, față de martie 2019, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică.

Potrivit comunicatului, scăderea s-a produs ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice din cauza vacanței de Paște a elevilor.

Salariul mediu net în învățământ a ajuns la 3.323 de lei, în aprilie 2019, cu 58 de lei mai puțin decât în martie. Față de aprilie anul trecut, diferența de venit net este de 530 de lei.

La cursul leu-euro din luna aprilie, de 4,7583 potrivit BNR, salariul mediu net din învățământ a fost de 698 de euro. În martie salariul mediu net fusese 711 euro. În martie 2019 a fost pentru prima dată în istorie când salariul net din Educație a trecut de pragul 700 de euro.

Pe întreaga economie, în luna aprilie 2019, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.115 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 40 lei (+1,3%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.192 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.785 lei).

Dintre sectoarele bugetare cel mai mare salariu mediu net este în administratie, 4.728 de lei pe lună, în aprilie.