monitorulcj.ro Menu

Educație

STUDIU UBB: Jumătate dintre profesorii României cred în dictatură, rasism, homofobie şi intoleranţă

Aproape jumătate dintre profesorii români ar fi de acord ca ţara să fie guvernată de un lider puternic, care minimizează rolul Parlamentului şi al alegerilor, iar 14% dintre aceştia ar aprecia ieşirea României din UE ca fiind o proiecţie pozitivă.

Potrivit studiului ”Educaţie pentru democraţie în şcolile din România”, realizat în luna octombrie de o echipă de sociologi de la Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, 14% dintre cadrele didactice ar aproba existenţa unui regim militar.

”La întrebarea «Cât de bine credeţi că ar fi pentru România?», 87% din totalul profesorilor cuprinşi în eşantion apreciază un sistem politic democratic ca fiind o opţiune bună sau foarte bună pentru România. Pe de altă parte, 45% dintre profesori acordă calificative de <foarte bine> sau <bine> scenariului în care România ar fi guvernată de un lider puternic, care minimizează rolul Parlamentului şi al alegerilor. 14% dintre profesori ar aprecia ieşirea României din UE ca fiind o proiecţie pozitivă, acelaşi procent ar aproba existenţa unui regim militar, iar 11% ar favoriza prezenţa unui sistem guvernat de legea religioasă, care ar presupune lipsa partidelor politice şi absenţa mecanismelor electorale”, se arată în documentul citat.

Rezultatele studiului ar trebui să pună serios sub semnul întrebării bazele învăţământului românesc. Specialiştii Universităţii din Cluj au intervievat 1.427 de profesori din România, de la care au încercat să afle care sunt părerile lor în legătură cu aspecte sau subiecte dezbătute în societate.

Cercetarea a scos la iveală că:

45% dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial;

40% dintre ei se declară pentru pedeapsa cu moartea;

40% sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi acceptată.

Un alt rezultat arată că:

unul din trei dascăli nu vrea să fie vecin cu persoane de etnie romă (42,5%);

nu vrea să aibă de a face cu membri ai comunităţii LGBT (38,3%);

nu vrea să aibă de a face cu persoanele care vorbesc o altă limbă (33.7%);

nu vrea să aibă de a face cu cuplurile în care partenerii nu sunt căsătoriţi (33,1%);

peste 50% dintre respondenţi îi resping pe cei care consumă droguri sau sunt depedenţi de alcool.

În urma studiului, a rezultat faptul că profesorii care predau în şcoli din mediul urban sunt mai toleranţi decât cei din zonele rurale. Excepţia se înregistrează atunci când este vorba despre persoanele de etnie romă, unde diferenţa dispare.

Profesorii au cea mai mare încredere în Armată (79%) şi Biserică (62%), iar la polul opus sunt partidele politice (7%), Parlamentul (14%) şi televiziunile cu doar 17%.

Profesorii cred că învăţământul autohton este superior celui din ţările vestice, în timp ce 61% dintre profesori consideră că sistemul de educaţie de dinainte de 1989 avea o calitate superioară celui actual. Este remarcabil şi faptul că plasarea în mediul rural nu influenţează negativ aprecierea pozitivă a sistemului de educaţie.

Nivelul de toleranţă socială al profesorilor este scăzut, chiar mai redus pentru unele categorii de persoane decât în restul societăţii.

Astfel, profesorii tind să fie mai reticenţi în acceptarea în proximitate a imigranţilor, a persoanelor de rasă diferită, religie diferită sau care vorbesc o limbă diferită, însă au atitudini mai tolerante faţă de homosexualitate şi avort, două dintre temele care generează în mod frecvent controverse în societatea românească.

Peste 60% dintre profesori şi-au exprimat dezacordul în privinţa acordării în România a permisiunii ca persoanele de acelaşi sex să se căsătorească, iar mai mult de o treime dintre profesori consideră că homosexualitatea nu este niciodată justificată.

Eşantionul reprezentantiv a cuprins 1.427 de profesori din clasele 5-12 din România, aleşi aleator din 140 de şcoli, datele fiind culese în perioada 10-24 noiembrie 2017.