Educație

75,75% - rata de promovare, înaintea contestaţiilor, la definitivat. Cât a obţinut judeţul Cluj.

Ponderea mediilor între 8 şi 10 atinge procente de peste 80% în maai multe judeţe, printre care şi Clujul.

Procentul de promovare - medii mai mari decât 8 - înregistrat de candidaţii care au susţinut proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar în sesiunea din acest an este de 75,75%, înainte de soluţionarea contestaţiilor, a informat, marţi, MEN.

Au putut participa la proba scrisă candidaţii care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs "Bine" sau "Foarte bine", media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

În această sesiune, 8.670 de candidaţi au dobândit dreptul de a susţine proba scrisă. Au fost prezenţi în sălile de examen 8.101 candidaţi (93,44%), 695 s-au retras, cinci au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar patru lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

Din totalul de 7.397 de candidaţi evaluaţi la proba scrisă, 5.603 au obţinut note între 8 şi 10. Dintre aceştia, 169 de candidaţi au fost notaţi cu 10, în timp ce 301 au primit note sub 5, a precizat MEN.

Ponderea mediilor între 8 şi 10 atinge procente de peste 80% în judeţele Gorj (84%), Dolj (82%), Argeş (81,9%), Cluj (81,1%) şi în Bucureşti (80,54%). Spre deosebire de anii anteriori, în niciun judeţ nu s-a înregistrat o rată de promovare sub 50%. Rate relativ reduse se consemnează în judeţele Olt (64,9%), Călăraşi (63,5%), Vaslui (60,6%) şi Covasna (57,1%).

Primele rezultate au fost afişate marţi atât la centrele de examen, cât şi online, pe site-ul definitivat.edu.ro.

Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, marţi, precum şi miercuri până la ora 14,00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie.

MEN reaminteşte că, în urma unor măsuri legislative operate în 2016, o persoană poate susţine proba scrisă de cel mult trei ori fără a plăti taxă. Ulterior, susţinerea examenului va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de minister. De asemenea, candidaţii care nu au promovat se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii examenului, a stagiului de practică de un an şcolar.

abonare newsletter