monitorulcj.ro Menu

Educație

Secretele pastelor italiene la Liceul Tehnologic nr. 1 din Cluj-Napoca (P)

Săptămâna trecută, Liceul Tehnologic nr. 1 din Cluj-Napoca a găzduit cursul de formare și informare privind metodele italiene de obținere a pastelor făinoase proaspete.

Cursul a fost ținut de Delegația Romania a Federației Bucătarilor Italieni, reprezentată prin distinșii Enza Barbaro și Giovanni Baldantoni președintele și secretarul FIC  România.

Beneficiarii acestui program sunt elevi de la specializările: Bucătar și Tehnician în gastronomie ale învățământului tehnic profesional și liceal din cadrul Liceului Tehnologic nr. 1, care vor continua specializarea în gastronomia mediteraneeană cu alte cursuri practice despre tehnicile culinare și alimentația sănătoasă.

Oferta educațională a Liceului Tehnologic nr. 1 din Cluj-Napoca cuprinde specializările de Bucătar, Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație (învățământ profesional), Tehnician în gastronomie (învățământ liceal) și Tehnician nutriționist (învățământ postliceal).