Educație

Sute de elevi din Transilvania, invitaţi de UBB să afle secretele vieţii studenţeşti în Cluj

Sute de elevi români şi maghiari din mai multe judeţe ale Transilvaniei vor putea experimenta viaţa de student la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) în cadrul "Weekend-ului lung pentru liceeni", organizat la Cluj-Napoca, în perioada 22-24 septembrie.

Potrivit unui comunicat al UBB, programul este destinat liceenilor cu rezultate bune la învăţătură din oraşe din Transilvania cu o populaţie sub 10.000 de locuitori şi are menirea de a le oferi acestora un prim contact cu mediul universitar, cu viaţa de student, dar şi cu oferta educaţională a UBB.

Liceenii participanţi vor fi cazaţi într-unul dintre căminele UBB şi vor participa la cursuri şi seminarii interactive susţinute de cadrele didactice ale universităţii. Ei vor avea ocazia să participe la diferite experimente interesante, susţinute de profesorii de chimie şi biologie de la facultăţile de profil sau de cei de la Facultatea de Ingineria Mediului, sau să afle lucruri noi despre geografie, literatură, jurnalism şi multe alte domenii.


Nu în ultimul rând, elevii vor primi invitaţia de a vizita Grădina Botanică, una dintre cele mai frumoase din ţară, de a lua parte la activităţi distractive sau de a afla cum pot pleca la studii în străinătate.

Universitatea Babeş-Bolyai a înregistrat, în urma admiterii 2017, o creştere semnificativă a numărului de candidaţi faţă de anul trecut.


La sesiunea de admitere din vară, peste 15.700 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere pentru studiile la nivel licenţă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, numărul candidaţilor înscrişi fiind cu peste 1.000 mai mare decât cel înregistrat în sesiunea de admitere din vara anului trecut.

De asemenea, 2.200 de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere pentru locurile scoase la concurs de UBB în sesiunea de toamnă a admiterii 2017 la nivel de licenţă.

Etichete: studenti ubb elevi
abonare newsletter