Educație

UPDATE. EVALUAREA NAȚIONALĂ. Acestea sunt SUBIECTELE primite la limba română - FOTO

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au susţinut prima probă din cadrul evaluării naţionale, cea la limba şi la literatura română. Iată SUBIECTELE!

UPDATE ORA 11.00

Elevii de clasa a VIII-a au primit la subiectele la română, la examenul de evaluare naţională 2017, poezia „Ploaia” Magda Isanos. Elevii au avut de argumentat de ce textul aparţine genului liric.


De asemenea, o compunere liberă despre o întâmplare la o competiţie sportivă a fost unul dintre subiecte la română la evaluare naţională 2017.

ȘTIREA INIȚIALĂ


Evaluarea naţională pentru clasa a VIII-a demarează pe 19 iunie, cu proba scrisă la limba şi literatură rămână, urmând ca miercuri, 21 iunie, absolvenţii să susţină proba la matematică, iar cei care aparţin minorităţilor vor da pe 22 iunie proba la limba maternă, anunţă Ministerul Educaţiei.

Conform datelor centralizate de minister, s-au înscris 144.890 de candidaţi (144.740 de candidaţi din seria curentă şi 150 din seria anterioară). Probele vor fi organizate în 4.164 de centre.


Pe 26 iunie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, urmând, ca după soluţionarea contestaţiilor, pe 30 iunie, elevii să primească rezultatele fiinale, în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro.

Examenul începe la ora 09.00, dar candidaţii trebuie sa fie în sălile de concurs cu cel puţin o jumătate de oră înainte şi să prezinte buletinul sau certificatul de naştere. Proba durează două ore, iar după o oră, elevul poate părăsi sala de examen.


Ministerul Educaţiei a anunţat modificări la metoda de calcul pentru admiterea la liceu. Din anul acesta, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scade la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la evaluarea naţională.

Anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, 44,05 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea evaluării naţionale au obţinut rezultate peste 5. Cele mai multe medii la simularea evaluării naţionale au fost între 5 şi 5.99 (22.422), între 6 şi 6,99 au fost 19.109 medii, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv şapte medii de 10.


Cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală - 60,57% (rată prezenţă - 90,10%), urmată de Brăila - 58,50% (rată prezenţă - 76,61%) şi Cluj - 55,33% (rată prezenţă - 91,37%). 

abonare newsletter