Educație

Elevii de clasa a II-a încep astăzi Evaluarea Naţională

Elevii de clasa a II-a susţin luni proba scrisă la Limba română din cadrul Evaluării Naţionale, iar marţi proba de citit la Limba română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

FOTO Arhivă FOTO Arhivă

Următoarele probe sunt programate miercuri - Matematică şi joi - proba de scris şi citit la limba română pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, transmite Agerpres.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Evaluările naţionale au loc, de regulă, în sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod curent. Ei au la dispoziţie 30 de minute pentru fiecare test administrat.


Rezultatele obţinute nu se înregistrează în catalogul clasei, fiind valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare şi prin informarea părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Evaluarea Naţională continuă în mai la clasele a IV-a şi a VI-a. Elevii de clasa a IV-a vor susţine proba la Limba română pe 3 mai, iar pe 4 mai la Matematică. Pe 5 mai va avea loc proba la Limba maternă. La clasa a VI-a, proba de Limbă şi comunicare va avea loc pe 10 mai, iar cea la Matematică o zi mai târziu.  

abonare newsletter