Educație

REZULTATE SIMULARE EVALUARE 2017, probele scrise. Pe ce loc se află Clujul

La simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a , peste 81.000 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi, faţă de 30,58%, procent înregistrat în 2016, arată Ministerul Educaţiei Naţionale.

 REZULTATE SIMULARE EVALUARE 2017, probele scrise. Pe ce loc se află Clujul REZULTATE SIMULARE EVALUARE 2017, probele scrise. Pe ce loc se află Clujul

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII) şi a examenului de Bacalaureat, desfăşurată în perioada 13-17 martie.

Astfel, la simularea evaluării naţionale pentru elevii claselor a VIII-a, 81.262 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi, procent superior celui înregistrat anul trecut, de 30,58%.


Pe tranşe de medii, s-a înregistrat următoarea situaţie statistică: 21.890 de medii între 5 şi 5,99, 20.352 de medii între 6 şi 6,99, 17.452 de medii între 7 şi 7,99, 14.982 de medii între 8 şi 8,99, 6.572 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 14 medii de 10.

Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în judeţele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) şi în Capitală (69,8%).


În ceea ce priveşte disciplinele de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba şi literatura română, în creştere faţă de anul trecut - 60,54%, respectiv de 40% la Matematică, de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%. La proba de Limba şi literatura maternă, 75,2% din elevii prezenţi au primit note peste 5, procent în uşoară scădere comparativ cu anul anterior - 76,69%.

Totodată, ratele de participare pe discipline au fost: 93,18% (162.249 de elevi dintr-un total de 174.118 elevi de clasa a VIII-a) la Limba şi literatura română, 92,92% (9.668 de elevi) la Limba şi literatura maternă şi 92,78% (161.555 de elevi) la Matematică. Trei elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.


În urma simulării naţionale a examenului de Bacalaureat, datele statistice transmise de inspectoatele şcolare judeţene relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenţi). Rezultatul este aproape la acelaşi nivel cu cel din anul trecut (38,39%.)

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creştere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Mai exact, dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 de elevi au obţinut medii peste 6.


Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 27.633 de elevi - medii între 7 şi 7,99, 17.577 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 de elevi - medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obţinut media 10. 15.023 de medii au fost cuprinse între 5 şi 5.99, însă conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.

Pe probe, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 59,4% la proba E)a) - Limba şi literatura română, 74,1% la proba E)b) - Limba maternă şi 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) - Matematică sau Istorie, La proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. În raport cu anul 2016 se constată o scădere, în medie, cu 5%.


În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iaşi (46,1%) şi Galaţi (45,5%).

Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,5) şi Ilfov (18,9). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 35% s-au înregistrat în judeţele Iaşi (35,3), Galaţi (35,8), Suceava (36,6) şi Cluj (41,8). Sub pragul de 20% figurează judeţele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) şi Călăraşi (19,1%).   (Mediafax)

abonare newsletter