Educație

Aproximativ 70 de elevi de clasa a VIII-a au lipsit de la prima probă a Evaluării Naţionale

Aproximativ 70 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Cluj, care ar fi trebuit să susţină luni prima probă scrisă din cadrul examenului de evaluare naţională, nu s-au mai prezentat la centrele de examen.

sursa foto huff.ro sursa foto huff.ro

Potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Andreea Coroian, din totalul de 4102 elevi care s-au înscris pentru acest examen, la proba de limba şi literatura română au participat 4033

Proba de luni s-a desfăşurat fără incidente, niciun elev nefiind eliminat pentru tentativă de fraudă.


“Din totalul de 4102 înscrişi la probă, au fost prezenţi astăzi 4033 de elevi. Nu au fost înregistrate incidente”, a spus Coroian.

Examenul continuă miercuri cu proba scrisă la matematică, iar primele rezultate vor fi anunţate vineri.


Examenul de Limba Română a fost structurat în două subiecte mari, cu două texte la prima vedere pe baza cărora elevii trebuie să răspundă la mai multe întrebări.

Elevii vor susţine marţi vor avea proba la Limba Maternă, iar miercuri vor susţine proba la Matematică. Ponderea Evaluării Naţionale pentru admiterea la liceu este de 75%, restul de 25% fiind ponderea notelor din şcoala generală.

Ultimele Stiri
abonare newsletter