Educație

Cine a rămas în cursa pentru şefia USAMV Cluj

Aproximativ 300 de cadre didactice şi studenţi au votat marţi, 2 februarie, la alegerile organizate pentru alegerea noului rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj. Trei candidați s-au înscris pentru conducerea Universităţii: Ioan Rotar, Ioan Ștefan Groza și Cornel Cătoi.

sursa foto horticultura.usamvcluj.ro sursa foto horticultura.usamvcluj.ro

Ioan Groza a obţinut 126 de voturi, Cornel Cătoi, 111 voturi, iar Ioan Rotar a obţinut 40 de voturi. Următorul pas este validarea în data de 4 februarie a alegerilor de către Senatul USAMV, iar vineri, 5 februarie, va avea loc turul doi, scaunul de rector disputându-se între Ioan Groza şi Cornel Cătoi. Procesul de votare de vineri se va ţine între orele 8 şi 16.00.

Unul dintre cei trei profesori rămaşi în cursa pentru şefia USAMV este Ioan Ștefan Groza, directorul Direcţiei Generale Învățământ Universitar din cadrul Ministerului Educației. Profesorul clujean a fost implicat în scandalul spectacolului de striptease de la un seminar plătit din fonduri europene. Mai mult, asupra sa planează suspiciunea de plagiat.


În luna octombrie a anului trecut, a fost făcut public faptul că la o întrunire a profesorilor de la patru universităţi din România, pe tema îmbunătăţirii învăţământului superior, desfăşurată la Predeal, şi-au făcut apariţia mai multe dansatoare exotice, mai mult goale. Momentul artistic a fost plătit din bani europeni.

Ioan Ștefan Groza a declarat atunci că animatoarele ar fi intrat în sala de conferinţe după încheierea dezbaterilor. În plus, ar fi fost vorba de o „surpriză” din partea conducerii hotelului.


Groza mai este implicat şi într-un scandal de plagiat, după ce site-ul plagiate.ro, coordonat de reputatul profesor universitar clujean Dorin Isoc a semnalat o suspiciune rezonabilă de plagiat care îl privește acesta.

Concret, articolul „Observaţii asupra sistemului reproducător al ştiucilor în timpul unui ciclu sexual”, scris de Ioan Groza, Mihai Cenariu, Simona Ciupe, Alexandru Raul Pop, Emoke Pall, Laura Parlapan şi Lucica Geru (publicat în 2013, în Jurnalul de Medicină Veterinară al USAMV) reproduce părți importante, în primul rând fotografii, dintr-o lucrare anterioară, „Morfologia ovariană a ştiucilor din Dunăre în timpul ovogenezei”, scrisă de Lucica Geru (Brăila), Angela Trofimov (Galaţi), Flavia Ruxanda, V. Rus, Alexandru Raul Pop, I.Radu (USAMV Cluj), V. Miclăuş (Galaţi), publicată în 2012, în Annals of the Romanian Society for Cell Biology.

abonare newsletter