Educație

Profesor clujean bursier Cambridge: Codul spune că profesorii nu pot jigni elevii, dar nu există reciprocitate

Cătălina Cocan, profesoară de limba engleză la Cluj, care a obţinut o bursă Cambridge English Language Assessment, apreciază ideea unui Cod etic în educaţie, dar susţine că acesta trebuie să aibă şi prevederi legate de protecţia cadrelor didactice.

Cătălina Cocan a declarat, marţi că în Codul etic li se interzice profesorilor să îi jignească pe elevi, dar nu există şi o reciprocitate, pentru protecţia cadrelor didactice.

"Ideea Codului etic este bună, era necesar un astfel de cod, mai ales în ceea ce priveşte meditaţiile care nu trebuie să fie făcute de profesori pentru elevii cărora le predau la clase. Codul spune că profesorilor nu le este permis să îi jignească pe elevi, dar nu există şi o reciprocitate, pentru că sunt cazuri în care elevii vorbesc urât cu noi. Nu există o protecţie a cadrelor didactice. Noi trecem, uneori, dincolo de limitele răbdării cu elevii şi trebuie să există prevederi pentru stoparea unor comportamente inadecvate ale acestora", a spus Cocan, potrivit Realitatea.net.


Cătălina Cocan are 32 de ani şi predă limba engleză la Şcoala "Alexandru Vaida Voevod" din Cluj-Napoca, ea utilizând tehnici de artă teatrală sau inventând poveşti pentru a-şi motiva elevii să reţină mai uşor cuvintele străine. Aceasta are cele mai înalte diplome certificate de Universitatea Cambridge privind cunoştinţele de limbă engleză şi a fost recompensată cu o bursă de către Cambridge English Language Assessment, care face parte din Universitatea Cambridge, pentru obţinerea căreia a concurat alături de mii de dascăli din întreaga lume. Bursa îi va permite să participe, în luna aprilie, în localitatea Harrongate din Marea Britanie, la o conferinţă internaţională a profesorilor de limbă engleză din întreaga lume.

abonare newsletter