Educație

UBB Cluj vrea să coopereze cu Senegal pentru organizarea Summitului Francofoniei din 2014

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a primit marţi, 12 noiembrie (a.c.), vizita unei delegaţii din Republica Senegal, ocazie cu care s-a discutat şi despre o colaboreare între cele două părţi pentru organizarea celui de-al XV-lea Summit al Francofoniei de la finele anului 2014, la Dakar, Senegal.

O delegaţie din Republica Senegal, formată din doamna Penda Mbow, ministru reprezentant personal al Preşedintelui Republicii Senegal, pe lângă Organizaţia Internaţională a Francofoniei, domnul Hamidou Kassé, consilierul special al Preşedintelui Republicii Senegal şi preşedintele consiliului ştiinţific al celui de al XV-lea Summit al Francofoniei, a efectuat, marţi, 12 noiembrie 2013, o vizită la Universitatea Babeş-Bolyai. Cu această ocazie, reprezentanţii delegaţiei din Senegal s-au întalnit cu prof. univ dr. Radu Catană, prorector responsabil de resurse umane şi legislaţie, conf. univ. dr. Mircea Maniu, directorul Centrului de Cooperări Internaţionale al UBB şi cu dr. Sergiu Mişcoiu, responsabil Centrul de Studii Africane şi Centrul de reuşită universitară.

Principalele teme de discuţie s-au purtat în jurul cooperării ştiinţifice a universităţii în vederea organizării Summit-ului de la finele anului 2014, la Dakar, în condiţiile în care noua francofonie - una culturală, axiologică, dar în acelaşi timp economică, conferă României o poziţie privilegiată din punct de vedere geopolitic, cultural şi educaţional.


Prorectorul Radu Catană a declarat că, „Universitatea Babeş-Bolyai intenţionează să contribuie prin proiecte concrete, la îmbunătăţirea calitativă a formării actorilor dezvoltării ţărilor africane, în mod particular din Senegal. Vom avea o ofertă competitivă de schimburi şi programe care să susţină atât dimensiunea economică a francofoniei, cât şi componenta socială. Ambele sunt importante în contextul mondializării, întrucât aceasta determină o nouă generaţie de riscuri pe continentul african”.

În cadrul vizitei a avut loc şi conferinţa-dezbatere cu titlul: „Provocări ale ţărilor din Africa Occidentală Francofonă. Drepturile omului şi democraţie: realităţi şi interese pentru cel de al XV-lea Summit al Francofoniei” („Les défis des pays de l'Afrique occidentale francophone. Droits humains et démocratie: réalités et enjeux pour le XVe Sommet de la Francophonie”).


Evenimentul a fost găzduit de UBB şi organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei (AUF), Institutul Francez din România, Centrul de Studii Africane şi Centrul de reuşită universitară din cadrul UBB.

Etichete: ubb cluj
abonare newsletter