Educație

Elevii din Livada și Măguri au primit acces la internet

Copiii de la sate sunt mai aproape de Internet cu sprijinul inginerilor şi tehnicienilor de la STS.

Elevii din Livada și Măguri au primit acces la internet Elevii din Livada și Măguri au primit acces la internet

Șansele elevilor din mediul rural în competiţia cu copiii de la oraş sunt aproape nule, în condiţiile în care lipsa unei legături la Internet a devenit o piedică în educaţia şi formarea tinerilor.

Inginerii şi tehnicienii din unităţile Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) au realizat o acţiune de voluntariat fără precedent în istoria instituţiei, în încercarea de a elimina discrepanţele şi de a oferi tuturor copiilor acces egal la cunoştinţele de care au atâta nevoie.


 În toate judeţele ţării, în principal în mediul rural (86 de sate şi comune), dar şi în zone urbane defavorizate ori cartiere neconectate la Internet, cadrele STS au acţionat în sprijinul comunităţilor locale şi au reuşit conectarea la Internet a 89 de şcoli, 9 grădiniţe,  2 licee, 2 colegii, unui centru cultural, unei biblioteci.

În judeţul Cluj au fost realizate lucrări la 2 şcoli, din localităţile Livada, com. Iclod şi Maguri.


Efortul voluntar al cadrelor STS s-a materializat în zeci de ore de lucrări de cablare structurată, conectare de elemente de reţea, instalare de puncte de acces prin cablu sau wireless la Internet, reabilitarea conexiunilor la Internet existente şi nefuncţionale, configurări ale staţiilor de lucru, instalări de sisteme de operare, programe şi aplicaţii, devirusare, precum şi instalare şi conectare de camere video de supraveghere pentru testele naţionale.

Materialele au fost cumpărate, în mare parte, de către instituţiile de învăţământ sau primării, dar şi prin sponsorizări din partea mediilor de afaceri locale ori prin sprijinul financiar al unor consilii judeţene.


Motivaţi de succesul acestei acţiuni, inginerii şi tehnicienii STS vor să repete aceste activităţi de voluntariat, sperând să ofere concetăţenilor lor şi mai ales copiilor oportunităţi reale de acces în societatea cunoaşterii.

 

Etichete: sts
Ultimele Stiri
abonare newsletter