monitorulcj.ro Menu

Cotațiile euro au coborât până la 4,644 lei

Creșterea ofertei de valută, provenită de la companii, care se pregătesc să achite taxele și impozitele trimestriale la bugetul de stat, dar și de la intrările de la nivelul caselor de schimb au permis leului să se aprecieze față de euro.

ANALIZĂ. Oficial, ne merge mai rău

Optimismul guvernanților privind evoluția economiei din acest an a primit un scurt duș rece din partea Comisiei Naționale de Prognoză.

Dolarul a crescut cu un ban

Evoluția leului a fost una liniștită în ton cu ceea ce s-a petrecut în ședințele precedente, notabilă fiind consolidarea dolarului peste pragul de 4 lei, ca o consecință a încrederii arătate de președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, față de menținerea economiei SUA pe o direcție pozitivă.

Ușoară creștere a euro, scădere a dolarului

Leul a avut o evoluție ușor descendentă față de euro, decuplându-se astfel de la parcursul celorlalte monede din regiune, dar s-a întărit comparativ cu dolarul, în timp ce indicii ROBOR au atins noi maxime ale ultimilor patru ani.