Economie

Anul acesta, leul va fi ţinut în frâu de campania electorală

<p><img src="documente/stories/01_ianuarie/14_ziua/05-bani.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Moneda naţională se va situa în intervalul 4,1 - 4,4 lei/euro, potrivit specialiştilor consultaţi de monitorulcj.ro.</p>

Redresarea economică, dar şi intrarea într-un an electoral sunt principalele motive datorită cărora nu vom asista la o depreciere majoră a leului în opinia analiştilor finanicari.

„Cred că BNR-ul nu va mai lăsa să se deprecize moneda naţională. S-a atins deja un maxim al intervalului în care banca naţională permite scăderea. Totodată pieţele internaţionale au început să crească, după o periodă în care situaţia a fost destul de tensionată. Prin urmare, estimez o perioadă de apreciere a leului”, apreciază Mihai Mândruţiu.

Scenariul este optimist şi potrivit analistului financiar S.S.I.F Broker, Adrian Danciu. „Cel mai probabil scenariu este cel al evoluţiei într-un palier orizontal, cum s-a întâmplat în ultimii trei ani, între valorile de 4,4 – 4,1 lei/euro. Cursul va fi influenţat de deciziile de la nivel european în ceea ce priveşte datoriile suverane, însă BNR-ul are rezerve valutare suficiente, astfel încât variaţiile să nu fie foarte mari”, precizează acesta.

Stabilitatea cursului este previzionată şi de Mircea Maier, managerul general al companiei de consultanţă în afaceri EvoTrend, care aduce în plus ca argument consumul crescut din perioada sărbătorilor de iarnă, dovadă a ieşirii din criză. „Guvernul nu va lăsa să se deprecieze foarte mult leul datorită campaniei electorale şi a deficitului de imagine care trebuie acoperit, însă costurile deciziilor din acest an electoral se vor vedea abia în 2013.

De asemenea, nu cred că va urma un an în care să ne reîntoarcem în criză, dovadă au fost parcările din mall-uri care au fost pline în perioada ce a precedat sărbătorile de iarnă”, spune el.

Maxim de depreciere atins acum două zile

Moneda naţională a atins miercuri minimul ultimului an şi jumătate, 4,3627 lei/euro, ca ieri să reînceapă aprecierea ajungând la o cotaţie de 4,3446 lei/euro.

Leul s-a depreciat constant de la începutul anului, astfel că din 4 ianuarie până în 11 cursul leu/euro a crescut cu 0,0408 lei.

În 2011 leul s-a depreciat cu 0,8% faţă de euro, cu 4,2% faţă de dolar şi cu 3,8% faţă de francul elveţian. Cursul mediu a fost de 4,2379 lei/euro, potrivit datelor BNR. În 2010, în schimb, moneda naţională s-a apreciat uşor faţă de moneda europeană, până la un curs mediu de 4,2099 lei/euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter