Economie

Andreea Vass: „Bunăstarea se obţine prin libertate economică”

<p><img src="documente/stories/12_decembrie/26_ziua/02-vass.jpg" border="0" style="margin: 2px 5px; float: right;" />Andreea Paul-Vass, consilier de Stat al Prim-Ministrului, prezintă într-o analiză modalităţile prin care societatea românească poate să se dezvolte.</p>

Vass pune pe prim-plan libertatea economică. „Bunăstare nu se obţine prin pasivitate sau prin pomenile primite de la alţii, ci prin creativitate şi antreprenoriat, posibile doar prin libertate economică şi prin eliminarea birocraţiei excesive”, declară ea.

„Libertatea economică este premisa dezvoltării unei economii competitive. Elveţia, pe primul loc din punctul de vedere al inovării şi al competitivităţii, se situează pe locul 4 in anul 2009 ca libertate economică conform indicelui Fraser şi pe locul 5 în anul 2011 conform indicelui Heritage Foundation”, exemplifică consiliera.

 


Ea atacă cele 9 state europene care impun restricţii de intrare pe piaţa muncii pentru români, ducând potrivit acesteia la scăderea gradului de libertate economică.

Ce loc ocupă România în lume la acest capitol?

România se plasează mai jos de jumătatea clasamentelor globale  în ceea ce priveşte libertatea economică, gradul de inovare şi de competitivitate.

Suntem pe locul 63 din 179 de ţări în privinţa libertăţii economice,  cu un punctaj de 64,7 în anul 2011, peste media mondială, conform Heritage Foundation. Continuăm să înregistrăm punctaje reduse în privinţa corupţiei, a drepturilor de proprietate şi a libertăţii financiare, deşi se constată o uşoară îmbunătăţire în ultima perioadă.

Principalele domenii în care au avut loc înrăutăţiri ale punctajelor sunt libertatea de a realiza afaceri şi libertatea faţă de intervenţia guvernului.

Din punct de vedere al inovării, ne aflăm pe locul 50 din 125 de ţări, cu 36,83 puncte. Cele mai slabe rezultate sunt înregistrate la nivelul infrastructurii şi a rezultatelor ştiinţifice.

Totodată, indicele global al competitivităţii ne poziţionează pe locul 77 din 142 ţări analizate, România înregistrând un punctaj de 4,08 din maximul de 7 puncte posibile.

Ultimele Stiri
abonare newsletter