Economie

ANALIZĂ. Euro la un nou maxim istoric

Datele economice negative, golul din bugetul României ridicându-se la 11 miliarde lei conform ministrului de Finanțe, dar și a tendinței de depreciere a monedelor din regiune, cauzată de ieșirile de capital speculativ, au provocat scăderea leului.

"Economia României, în ultimii trei de ani, a fost condusă după două bugete. Un buget a fost cel prezentat în Parlament, a existat un al doilea buget, cu informaţii reale, folosit pentru finanţarea baronilor locali. Exact metoda folostă de Al Capone, care avea un registru pentru fisc şi un registru pentru el", a declarat ieri Florin Cîţu, în prima sa conferinţă de presă ca ministru al Finanţelor. Acesta a afirmat că deficitul bugetului de stat este de peste 4%

Cursul euro a urcat de la 4,7635 la 4,7669 lei, care reprezintă un nou maxim istoric. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,762 – 4,769 lei, cele de la ora 14:00 se efectuau la 4,768 lei.


Media dolarului american a crescut de la 4,3251 la 4,3343 lei.

Moneda elvețiană continua să se aprecieze, la 1,086 – 1,09 franci/euro, astfel că media ei a sărit de la 4,3682 la 4,3832 lei, mai sus cu șapte bani față de finalul săptămânii trecute.


Uncia de aur a crescut ușor pe piețele specializate la 1.464 – 1.470 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să urce de la 203,5824 la 204,6051 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,97%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,06% iar cel la 12 luni la 3,17%.


Evoluția monedelor din regiune față de euro era diferită. Cea poloneză continua să se deprecieze, ea coborând de 4,261 și 4,277 zloți, la începutul săptămânii, la 4,285 – 4,298 zloți. În schimb, cea maghiară se aprecia la 333,4 – 334,2 forinți.

Potrivit unor date preliminare, economia germană a evitat intrarea în recesiune în trimestrul al treilea, ea înregistrând o creştere de 0,1% faţă de precedentele trei luni. Această evoluție a permis stabilizarea perechii euro/dolar, care fluctua în culoarul 1,0989 – 1,1016 dolari.


Bitcoin fluctua pe platformele specializate în culoarul 8.600 – 8.800 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu

Ultimele Stiri
abonare newsletter