Economie

ANALIZĂ. A doua zi de creștere pentru euro

Moneda unică și-a continuat evoluția ascendentă în timp ce dolarul și francul elvețian au scăzut. În piața monetară indicii ROBOR au coborât spre valore care se mai înregistrau la jumătatea lui ianuarie.

Cursul euro a urcat de la 4,7516 la 4,7568 lei, într-o ședință în care volatilitatea cotațiilor a fost mai mică decât cea de acum două zile. Tranzacțiile se realizau între 4,748 și 4,758 lei, iar cele din jurul orelor 14:00 se efectuau la 4,755 lei.

Perioada următoare se anunță una complicată pentru leu, rata anuală a inflaţiei urcând în februarie la 3,8%, după stagnarea de ianuarie la 3,3%, a anunţat INS.


Tot ieri, INS a publicat datele referitoare la deficitul comercial al României. Acesta a urcat cu 62% în ianuarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 1,26 miliarde euro. Anul trecut, deficitul comercial s-a majorat cu 16,8%, faţă de 2017, până la 15,1 miliarde euro, ceea ce crează presiune pe cursul euro/leu.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2257 la 4,2215 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,211 și 4,228 lei.


Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,135 – 1,139 franci/euro, iar media ei scădea de la 4,1875 la 4,1838 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut la 175,8695 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe piețele internaționale specializate la 1.297 dolari.


Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,10 la 3,05%, minimul ultimelor ;apte săptămâni, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,28 la 3,25%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,40% iar cel la 12 luni a alunecat de la 3,47 la 3,46%.


Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,296 și 4,306 zloți, în timp ce moneda maghiară fluctua în culoarul 315,4 – 316 forinți.

Perechea euro/dolar creștea ușor, la 1,1245 – 1,1289 dolari. Reaminim că joia trecută euro a scăzut la 1,177 dolari, cel mai redus nivel începând cu iunie 2017.


Indicele bitcoin calculat de Bloomberg cobora ieri la prânz la circa 3.860 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Radu Georgescu

abonare newsletter